Familiile celor 16 victime asteapta inca sa afle vinovatii
9 iulie 2002. Zi trista pentru vaduvele catastrofei aviatice petrecute in urma cu cinci ani pe pista de incercare a Aeroportului Militar Craiova. Totul s-a intimplat in timpul testarii unui nou tip de munitie, intitulat minibombe. Dupa doua zboruri cu munitie de exercitiu, la introducerea munitiei reale intr-un avion de tip IAR 93 s-a produs o explozie in lant, care i-a ucis pe cei 16 barbati aflati la sol. Sapte erau angajati ai Fabricii de Avioane Craiova, cinci erau ofiteri si maistri militari armurieri de la UM 01820 Craiova, iar patru erau de la Uzina Mecanica Mija.
Un al doilea avion IAR 93, aflat in apropierea celui avariat, a fost salvat de pilotul care a decolat imediat. Dupa cinci ani de la tragedie, familiile victimelor cazute la datorie nu stiu insa cine sint vinovatii. De ce au fost distruse 16 vieti, 16 familii? De ce copiii celor disparuti nu pot sa afle adevarul? Parchetul Militar Craiova cerceteaza fara insa a putea sa dea o solutie in acest dosar.
La Cimitirul Sineasca din Craiova a fost comemorata ieri amintirea ofiterilor si maistilor militari armurieri de la UM 01820 cazuti la datorie intr-o zi de miercuri, 9 iulie 1997. Lt. comandor ing. Stefan Smarandache, lt. comandor ing. Nicolae Gheorghita, cpt. subing. Paul Tinta, maistru militar George Petcana, maistru militar Mitica Varodin nu au fost uitati de prieteni si colegi. Alaturi de vaduvele si copiii celor cazuti la datorie, zeci de colegi au asistat la slujba de pomenire.
„Nimic nu poate sa inlocuiasca golul din sufletele si vietile noastre distruse. Durerea nu se sterge, ci este parca mai puternica. Este un mister moartea acestor oameni. Nu aveam nevoie de ajutorul lor material si moral. Mai bine nu ne ajutau, dar stabileau cine sint vinovati de tragedie. Sotul meu a executat un ordin si a murit si nimeni nu este vinovat. Probabil asteapta sa treaca anii ca sa se claseze dosarul“, a spus cu durere si lacrimi in ochi Ana Gheorghita, sprijinita de bratul lui Marius, fiul lt. comandor ing. Nicolae Gheorghita.
„Vrem adevarul!“
Elena Tinta, vaduva lui Paul Tinta, este o luptatoare, dar, din pacate, se pare ca sistemul pare sa o invinga. Orice adresa trimisa atit procurorilor militari, cit si ministrului apararii nu a avut vreun rezultat:
„Atunci, dupa accident, cei de la unitate s-au ocupat de funeralii. Apoi, fiecarei familii i-a fost repartizat un ofiter din cadrul unitatii, care, din cind in cind, ne mai telefona sa ne intrebe ce facem. Ce n-au inteles cei de la comanda este faptul ca am fi dorit sa aflam adevarul in legatura cu accidentul de munca. O concluzie, o solutie de trimitere in judecata a celor vinovati. Nimic nu s-a intimplat. Ministerul Apararii Nationale ne-a ajutat in 1998 cu 7.500.000 de lei. Copiii nostri au primit pensie de urmas si cam asta a fost tot. Nu vrem decit sa se finalizeze dosarul accidentului de munca“.
Colegii ofiterilor cazuti la datorie sint tristi, se gindesc ca oricare ar fi putut sa fie in locul celor disparuti. Imaginile de cosmar de dupa accident le sint inca vii in memorie.
„E o mare durere. Suflul exploziei imprastiase bucati din avion alaturi de fragmente din colegii nostri pe o distanta de 50 de metri. Imagini apocaliptice, care ne revin in memorie“, a spus unul dintre ofiterii prezenti la comemorare. Cpt. comandor Marius Surlin, ofiter relatii publice UM 01820, spune ca la fiecare loc de munca al celor disparuti, colegii aprind zi de zi candela si pun o floare in semn de pretuire si amintire.
Tacere suspecta
La Fabrica de Avioane, conducerea unitatii s-a gindit ca este mai bine sa anunte vaduvele sa nu stea de vorba cu presa. Ing. Georgica Stanoi, maistrul militar Mihai Raicea, Aurel Vana, Mihai Bala, Valeriu Stinga, Constantin Mitroi si Sebastian Veselu au ramas niste amintiri frumoase pentru familiile lor si nume pe pietre funerare. Nicolae Deneanu, directorul de la SC AVIOANE SA Craiova, a considerat ca-i mai usor sa paseze responsabilitatea unui raspuns clar la intrebarea „Ce ati facut pentru familiile celor sapte salariati morti in timpul serviciului?“ unui consilier pe nume Roibu, care sa nu poata spune decit ca: „Familiile celor disparuti nu vor sa stea de vorba cu presa. Mie mi s-a spus sa intreb vaduvele daca vor sa mai faca vreo declaratie. Despre ajutoare nu stiu nimic“. Probabil ca restructurarea si lipsa de comenzi l-au determinat pe directorul Deneanu sa uite ca pe 9 iulie sapte salariati au murit, lasind in urma copii orfani si sotii distruse.
Cam aceeasi tacere este si la Parchetul Militar din Craiova. La data producerii tragediei, primul procuror al acestei institutii, Emil Vaduva, spunea ca explozia a avut loc in momentul testarii „functionarii instalatiilor avionului IAR 93, in vederea lansarii in poligon a unei incarcaturi de lupta pentru omologarea acesteia“.
Dumitru Cojocaru, prim-procurorul Parchetului Militar Craiova, a spus ca se cerceteaza in continuare si inca nu a fost data o solutie. De la Uzina Mecanica Mija, cei care au furnizat armamentul au murit: ing. mecanic Eugen Onofrei, Nicolae Chitimia, ctc-ist Marian Ieremia si Ion Raduta.
Cei 25 de copii ramasi fara tata, cele 16 sotii, rudele, colegii de serviciu si camarazii celor disparuti mult prea devreme cu sufletele cernite de durere asteapta inca sa se faca dreptate. Oare cind se va intimpla acest lucru?
