14.8 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCreditele vechi nu scapă de „tirania“ băncilor

Creditele vechi nu scapă de „tirania“ băncilor

Legea care aprobă OUG nr. 50/2010 privind creditele pentru consumatori aduce neplăceri mari tocmai celor care au credite în derulare şi care ar fi trebuit să fie apăraţi de acest act normativ. Practic, dobânzile la creditele vechi, respectiv marjele băncilor, pot fi modificate în orice clipă. Cei care au deja împrumuturi nu vor mai plăti comisioane de rambursare anticipată, dar s-ar putea să nu scape de creşterea dobânzilor şi a comisioanelor.

Legea nr. 288/2010 prin care s-a aprobat şi modificat mult discutata ordonanţă a creditelor, adică OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, spune clar că prevederile se aplică doar creditelor nou-acordate, şi nu împrumuturilor vechi. La articolul 95 din OUG 50 se spune:
„Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă“, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la rambursarea anticipată. Adică băncile pot percepe un comision de rambursare anticipată de cel mult 1% pentru creditele cu dobândă fixă, iar pentru creditele cu dobândă variabilă acest comision este eliminat în totalitate. Actele adiţionale încheiate şi semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi „în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prevederile OUG nr. 50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi între părţi“. Ordonanţa se întoarce împotriva celor care nu au semnat actele adiţionale în urmă cu ceva vreme. Dacă actul adiţional nu a fost semnat de client şi s-a considerat acceptare tacită, atunci banca are 60 de zile la dispoziţie (de la intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2010, adică de la 1 ianuarie 2011) să notifice consumatorul de credit şi să-i propună altceva. Banca poate să propună ce vrea, pentru că acum creditul vechi nu mai intră sub incidenţa legii cu pricina.   
Bancherii craioveni spun că modificările aduse OUG 50 s-au făcut tocmai pentru ca legea să nu fie retroactivă, să nu se aplice împrumuturilor vechi.

Contractele de credit rămân nemodificate

Până atunci, creditele rămân aşa cum sunt acum: nu se percepe comision de rambursare anticipată la creditele cu dobândă fixă, iar dobânda variabilă va fi calculată în continuare în funcţie de indici (ROBOR, EURIBOR, LIBOR), plus o marjă a băncii. Marja trebuie să fie fixă pe toată perioada creditului. Băncile locale au primit ordine de la centralele din Bucureşti ca, momentan, să lase contractele de credit aşa cum au fost ele modificate de OUG 50 în vechea formă. „Ni s-a comunicat că, deocamdată, se merge pe varianta veche a ordonanţei, inclusiv la creditele vechi“, a spus un bancher local. Alt bancher de la altă instituţie de credit confirmă faptul că împrumuturile aflate în derulare rămân raportate la indici: „Noi am aplicat retroactiv ordonanţa la toate creditele din sold, iar acum nu s-a revenit asupra creditelor. Dobânzile se calculează în continuare în funcţie de indici (EURIBOR, ROBOR, LIBOR), iar dobânda creşte sau scade doar când variază aceşti indici“.

Ce se întâmplă de acum încolo?

Băncile vor putea majora dobânzile la creditele vechi, pentru că ordonanţa aprobată prin lege nu mai precizează expres acest lucru. Chiar dacă dobânda se raportează la indici, pentru creditele aflate în derulare nu este exclus ca băncile să crească marja, care ar trebui să fie fixă, dacă nu cumva apare între timp alt act normativ care să protejeze consumatorii de credite care au încheiat mai demult contracte de împrumut cu băncile. În prezent, clienţii care au dat băncile în judecată pentru că la creditele în derulare introduceau comisionul de risc în comisionul de administrare ar putea să piardă în instanţă. De asemenea, banca poate introduce ce comisioane vrea la împrumuturile încheiate până la intrarea în vigoare a Legii 288, inclusiv cel de risc, perceput de la început la creditele vechi.

Sunt interzise abuzurile

Sunt interzise în continuare clauzele ce dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea în prealabil a unui act adiţional, acceptat de consumator. Sunt interzise şi o serie de clauze în contractele de credite, cum ar fi la articolul 40, alineatul (4), litera b): „Creditorul poate declara scadent sau denunţa unilateral contractul ori poate penaliza consumatorul în cazul afectării reputaţiei creditorului“. Legea interzice unei bănci să declare scadent contractul de credit al unui client dacă acesta are alte credite neplătite la timp către alţi creditori. În acest fel se limitează dreptul băncilor de a da năvală asupra unui client care îşi plăteşte ratele la timp, dar care mai are două credite la alte bănci, pentru care este executat. Un bancher local a explicat cum se practica în trecut, pe această temă: „Dacă noi aveam un client care mai avea alte credite la alte instituţii de credit şi de la băncile respective ne venea o informare că acel client este executat silit pentru un credit de 100.000 de lei, iar la noi mai avea un credit de 5.000 de lei, atunci ne gândeam că acel om nu va mai avea ce să plătească la noi dacă îl execută ceilalţi creditori, şi creditul lui devenea scadent“. Acum acest lucru nu mai este posibil.

Avantaj pentru cei cu bani puţini

Actul normativ mai spune că la articolul 39 din ordonanţă se introduce următorul text: „În cazul imposibilităţii consumatorilor de a accepta majorarea dobânzii, creditorul nu are dreptul să denunţe unilateral sau să rezilieze contractul. Creditorul trebuie să facă o propunere, transmisă în scris, de reeşalonare sau de refinanţare a creditului, în raport cu veniturile actuale ale consumatorului“.   

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

28 COMENTARII