E un meşter plin de imaginaţie: din ambalaje de flori face rochii şi din pungi – fuste pentru serbări, din pantaloni de pijamale improvizează turbane, din roţi de cauciuc vopsite obiecte de joc şi din coperte de caiete coase opinci. Pe unde merge, adună orice pentru copiii ei: crengi şi rădăcini de copaci, fuioare, bucăţi din dărac, vechi de zeci de ani, şorţuri cu modele populare. Lucia Cârlig e educatoare.
Mereu am crezut că un dascăl fără blândeţe, fără inclinaţie spre ludic, imaginaţie şi drag de copii ar putea face orice, mai puţin educaţie. Despre Lucia Cârlig am aflat de la Alexandra Cioculescu, micuţa câştigătoare de anul trecut a Concursului BCR Speranţe: „Doamna Lucica era ca a doua mamă…“.
E încă vacanţă în Grădiniţa „Dumbrava minunată“ din Craiova. Doar personalul îşi face apariţia în fiecare zi pe poarta cu ochiuri, să se pregătească pentru 13 septembrie. Într-una din sălile de la etaj, educatoarea Lucia face ordine printre obiecte. Are de toate: în sertarele dulăpioarelor comandate în formă de brad, pom şi căsuţă se odihnesc jocurile, caietele, creioanele colorate, piesele de lego, ustensilele de bucătărie şi maşinuţele obosite peste an. Albume colorate cu fotografii şi cărţi preţioase sunt ordonate pe rafturi. În camera – dormitor alăturată, paturile de-o şchioapă sunt ascunse în mobilierul care înconjoară încăperea, lipit de ziduri. Acolo sunt păstrate, cu grijă şi drag, iile ţesute cu zeci de ani în urmă de bunici necunoscute, şorţurile cu motive populare, cămăşile înflorate, iţarii de căluşar, brâurile mândre sau năframele colorate. Bucuria ei. Unele sunt aduse de părinţii sau bunicii copiilor, altele sunt culese de prin diverse zone de Lucia Cârlig sau de vreo prietenă care-i cunoaşte „nebunia“. Sunt pantaloni şi fuste pe care le-a făcut din perdele, şorţuri croite din fuste mari şi largi sau din ştergare lungi, pălării, costume de dans popular şi de căluşar pentru generaţii întregi de copii. Averea şi mândria ei.
Roţile şi ciupercuţele
E un om fericit. I-a fost totdeauna drag să lucreze cu cei mici. La „Dumbrava minunată“ a venit în ‘78, pe când grădiniţa era doar un număr. Din ‘89 până în ‘97, a fost director. Şi acum se mai văd urmele acţiunilor din acea perioadă. „Într-o vreme, veneau şi jucau fotbal în curte băieţii care stăteau în blocurile de vizavi. I-am rugat de câteva ori să meargă în altă parte, dar nu m-au ascultat. Şi-atunci am căutat nişte roţi de cauciuc, de maşină, le-am vopsit şi le-am pus din loc în loc cu ajutorul părinţilor. Am găsit şi nişte coşuri de gunoi, le-am transformat în ciupercuţe şi le-am împrăştiat şi pe ele prin curte. Şi aşa am rezolvat problema“, povesteşte râzând şi îndreptându-se spre balconul de la etaj. Primăvara şi vara, marginea lui este plină cu florile sădite de cei mici. Când e vremea frumoasă, ies împreună şi fac gimnastică, repetă mişcări pentru dansuri sau fac desene pe asfalt.
Colecţia
În capătul scărilor care duc spre balcon şi spre sălile de grupă de la etaj, în jurul unui manechin, dichisite în port popular, sunt adunate uneltele de lucru de odinioară ale femeilor de la ţară. „O prietenă mi-a adus de la bunica ei o răsucea. Am pus şi bileţele, scrie pe ea ce e. La cineva am găsit un dărac pe bucătăria de vară. N-avea nevoie de el şi l-am cerut eu. În partea cealaltă e o vârtelniţă. Furca eu am făcut-o, dintr-un brad de la pomul de iarnă. Ceacărul l-am luat de la Întorsura. Acolo iarna se păzesc fântânile, e o sărbătoare… Un vecin voia să-l pună pe foc. I-am dat 30 de lei şi l-am păstrat. Când avem o lecţie despre tradiţii, după ce le povestesc despre un obiect, venim aici să vedem cum arată. Pentru asta am adunat şi spete, şi iţe, mosor, suveică sau tindeche“, spune Lucia Cârlig. Brâglele erau mâncate de molii când i le-a adus o fată. Le-a curăţat, recondiţionat şi acum stau „la expoziţie“. „S-o găsesc pe mândruţa/ Cu cosiţe de fuior şi Obrajii de bujor“… Spun versurile. Cum să-i facă să priceapă ce este fuiorul? Nici în concedii nu uită de prichindeii cu întrebări în priviri. De-asta strânge toate ciudăţeniile: caier de lână, fus, palanţă (cea cu un singur taler). Zilele trecute a găsit aruncată o creangă mare. La grădiniţă era încă cu gândul la ea. Să nu dispară de acolo. Când s-a întors acasă, creanga o aştepta. A luat-o cu greu că era mai mare decât ea şi plină de crengi mai mici. A dus-o la atelierul soţului şi s-a pus pe treabă. A adormit spre dimineaţă, tot curăţând coaja. A doua zi a terminat lucrul. A trecut prin piaţă şi a cumpărat ulcioare mici, farfurii, vrăbiuţe cântătoare, cănuţe. Le-a adus pe toate la Dumbravă şi le-a aşezat în hol, lângă obiectele populare: creanga aruncată era acum plină de daruri. Lucia Cârlig e tare mândră. Văzuse ea într-o curte, undeva în Dubova, ceva asemănător şi îi plăcuse tare mult. Când nu poate aduce obiecte, le fotografiază. Odată, pe când era la ţară, a văzut o clocitoare. A scos aparatul din geantă şi i-a făcut poză. „Să arăt copiilor“. Apoi a văzut puii…
Creaţia
„O viaţă“, rosteşte încet, răsfoind un album. De multe întâmplări uitase. Fiecare imagine are câte o poveste: un copil deosebit, o serbare, o întâlnire, un concurs, o plimbare sau excursie, un băieţel bolnăvior, fetiţe cu părinţi necăjiţi, bani primiţi în dar de sărbători din care a cumpărat perdele pentru clasă, şorţuri meşteşugite din ştergare sau costumaţii confecţionate din te miri ce, opinci făcute din coperte de caiet, fuste din pungi, păpuşi în sticle, salată de fructe în lubeniţă. Nici chiar căsuţa din curte nu-i e străină. Ideea a pornit de la groapa cu nisip. „De câte ori aduceam nisip, chiar şi din cel prost, veneau şi-l furau. Mai întâi am făcut un pietrar. N-am avut bani şi m-am dus şi am amanetat un inel şi am cumpărat un pitic. Apoi am vorbit cu un prieten. A zis că termină într-o zi, dar lucrul s-a întins. Am luat cărămizi de la un cumnat, am adus şi o masă de la bloc, o făcuse tata“. Acum, în curtea grădiniţei „Dumbrava minunată“ se vede o căsuţă veselă şi cochetă. Pentru că simt că tot ceea ce face este pentru copiii lor, părinţii nu se dau în lături când vine vorba de ajutor: aduc fructe şi legume pentru lecţia despre roadele toamnei, se-ntorc cu obiecte ciudate din locurile prin care ajung, iar cei care au o situaţie financiară mai bună nu se dau în lături să cumpere jucării de care să se poată bucura şi ceilalţi prichindei.
Pentru multe din obiectele din clasă, imaginaţia a fost ingredientul esenţial. Într-un an, Lucia Cârlig a oprit păhărelele din care cei mici mănâncă iaurtul în fiecare după-amiază. Cu două săptămâni înainte de Paşte, a pus în fiecare dintre ele o mână de pământ şi grâu la încolţit. Apoi a făcut viorele şi ghiocei din hârtie colorată. „Le-am prins printre firele de grâu de câte un beţişor şi … nici nu ziceai că nu sunt adevărate!“, râde fericită ca un copil. Venise primăvara…
