21.6 C
Craiova
marți, 28 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriApele Vii, comună care se dezvoltă punând pe prim plan educația și tânăra generație

Apele Vii, comună care se dezvoltă punând pe prim plan educația și tânăra generație

Din 2012 până în prezent, administrația locală s-a concentrat pe numeroase investiții care au dus, în acești ani, la dezvoltarea notabilă a comunei Apele Vii.

Școala și grădinița din Apele Vii, reabilitate pentru a oferi cele mai bune condiții de învățare

„Pentru că totul începe de la o bază sănătoasă, una dintre cele mai mari realizări, din punctul meu de vedere, este îmbunătățirea condițiilor din unitățile de învățământ. În acești ani am reabilitat, modernizat și dotat ambele instituții de învățământ și condițiile sunt de cel mai înalt nivel. În plus, am reușit să amenajăm un teren multisport pentru copiii de la Școala Gimnazială și un centru de joacă pentru copiii de la grădiniță, care le-au adus mare bucurie acestora. Educația este baza oricărei societăți și determină dezvoltarea comunității noastre”, a transmis primarul Augustin Stanciu.
Lucrările de reabilitare ale Școlii Gimnaziale din comuna Apele Vii s-au ridicat la costuri de peste 500.000 lei, iar cele de la Grădinița cu program normal au depășit valoarea de 1 milion lei. Terenul multisport a însemnat o investiție de 380.000 lei, iar spațiul de joacă de la grădiniță a fost realizat printr-o investiție de 112.00 lei.

Cămin cultural la standarde occidentale

Sănătatea și activitățile socio-culturale au fost și ele în atenția edilului. Astfel, dispensarul din Apele Vii a fost și el reabilitat, iar Primăria a reușit să atragă fonduri, prin Compania Națională de Investiții, și pentru construirea unui Cămin Cultural la standarde occidentale, cu toate dotările: „Credem, fără falsă modestie, că este unul dintre cele mai frumoase cămine culturale din comunele Doljului și ne bucurăm că locuitorii din Apele Vii se pot bucura de acest spațiu, în special copiii”, a menționat Augustin Stanciu.
Cu atât mai mult cu cât primăria subvenționează și cursuri de dans popular pentru copiii de la școală. „Ne-am gândit că este ceva foarte frumos pentru ei, sunt învățați chiar de către artiști de la Ansamblul Folcloric Maria Tănase”, a adăugat edilul.

Primăria Apele Vii vrea să construiască o bază sportivă modernă

Tot prin Compania Națională de Investiții, Primăria Apele Vii își dorește acum construirea unei baze sportive.
„Proiectul pentru baza sportivă a fost depus la CNI și a fost avizat deja de comisia tehnică. Acum nu mai avem decât să așteptăm finanțare. Noi am făcut tot ce a depins de noi, am predat amplasamentul. Acum mingea este în terenul lor. Proiectul are o valoare de aproape 10 milioane lei”, spune primarul comunei.
Această investiție ar fi extrem de binevenită în contextul înființării clubului sportiv al comunei, Știința Apele Vii.
„Am înființat acest club sportiv dorit de cetățeni, a mai fost o tentativă nereușită în trecut, așa că am decis să ne implicăm activ și este aproape constituit. Sperăm să prindem campionatul următor, deja am comandat echipamentele”, a declarat Augustin Stanciu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS