Numărul mare de tineri care nu reuşesc să-şi găsească o slujbă postează România pe locul doi în rândul ţărilor UE cu cei mai mulţi şomeri sub 25 de ani.
„Rata şomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani a fost, în octombrie, în România, de 20,7%, fiind devansată doar de Grecia, unde a fost de 22,9%, pe locul al treilea plasându-se Franţa, cu 19,3%, potrivit Eurostat“, notează www.bloombiz.ro. Diferenţa între rata şomajului în rândul tinerilor din aceste ţări şi media europeană este considerabilă. În octombrie, în zona euro aceasta înregistra valoarea de 14,3%, iar în UE 27 – 14,7%. „Conform Eurostat, cei mai puţini şomeri sub 25 de ani au fost în Olanda, unde rata şomajului în rândul tinerilor a fost de 5,2%, Danemarca (8,3%) şi Austria (8,3%)“, a adăugat www.bloombiz.ro.
14% din şomerii doljeni au sub 25 de ani
Potrivit informaţiilor primite de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj, deocamdată, la nivelul judeţului, rata şomajului pentru această categorie de persoane nu este calculată. Numărul şomerilor doljeni cu vârsta sub 25 de ani s-a ridicat, în octombrie, la 2.152 (cu 5% mai puţin decât în septembrie), adică peste 14% din numărul total de persoane înscrise în evidenţele AJOFM Dolj ca aflându-se în căutarea unui loc de muncă.
Persoanele de peste 45 de ani, cele mai afectate de şomaj
Totuşi, nu tinerii sunt cei care întâmpină cele mai multe greutăţi când vine vorba de găsirea unui loc de muncă, procentul acestora ridicându-se la 34 din persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. „Din totalul celor înregistraţi luna trecută ca aflându-se în căutarea unui loc de muncă, numărul persoanelor cu vârsta de peste 45 de ani este de aproximativ 4.900“, a declarat Laura Nicolăescu, purtătoarea de cuvânt a AJOFM Dolj. Ea a adăugat că această categorie de persoane se integrează mai greu pe piaţa muncii atât din cauza vârstei şi a calificărilor, cât şi a incompatibilităţii cu cerinţele actuale. „Pentru a veni în sprijinul acestor persoane, Legea nr. 76/2002 cu modificările şi completările ulterioare prevede, potrivit art. 85, subvenţii pentru agenţii economici care încadrează în muncă persoane defavorizate din rândul acestei categorii“, a mai spus Laura Nicolăescu, care a explicat că AJOFM Dolj oferă gratuit cursuri de formare/reconversie profesională pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Şomerii între 35 şi 45 de ani, neinteresanţi pentru angajatori
La fel de greu îşi găsesc un loc de muncă şi persoanele între 35 şi 45 de ani, al căror procent de şomeri se apropie de 28 din totalul persoanelor înregistrate în evidenţa AJOFM Dolj ca aflându-se în căutarea unei slujbe. „Cei cu vârsta cuprinsă între 35-45 de ani nu au un loc de muncă stabil şi sunt, în general, persoane care doresc să lucreze în străinătate. În plus, nu fac parte din categoriile defavorizate care să prezinte interes pentru agenţii economici în privinţa subvenţiilor acordate de AJOFM Dolj“, a explicat Laura Nicolăescu motivele pentru care aceşti şomeri se integrează aşa de greu pe piaţa forţei de muncă.
Ce ţări fac parte din zona euro
De la 1 ianuarie 2007, din zona euro (UE13) fac parte Belgia, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia, Slovenia şi Finlanda.