20.6 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFuncționarii publici din prefecturi intră în grevă generală

Funcționarii publici din prefecturi intră în grevă generală

Funcționarii publici din prefecturile din toată țara intră, din această dimineață, începând cu ora 8.00, în grevă generală.

Aproximativ 18.000 de angajați ai prefecturilor din România vor declanșa, începând de luni, 10 aprilie, greva generală. Sunt nemulțumiți că salarizarea personalului din prefecturi nu se face la nivelul funcțiilor publice de stat. Sindicaliștii susțin că legea care ar rezolva această problemă zace în Parlament.

În prezent, un funcționar public cu studii superioare este plătit la nivelul unui muncitor, a spus Cosmin Enescu, președintele Sindicatului Egalitatea al Funcționarilor Publici.

”Vom întrerupe activitatea, adică nu va mai funcționa niciun serviciu de la nivelul instituțiilor prefectului din toată țara. Va dura până se vor rezolva revendicările noastre. Instituția Prefectului a devenit Cenușăreasa administrației. Un funcționar de la o prefectură cu studii superioare este la nivelul unui muncitor calificat de la o primărie, care nu are niciun fel de studii. Muncitor calificat poate să fie cel care păzește primăria după ce se termină programul. Or, așa ceva nu se poate. Am ajuns la capătul răbdării.”

Toate ghișeele vor fi închise pe durata grevei, mai puțin cele de la eliberări pașapoarte, permise și înmatriculări.

Protestul se va muta la Parlament dacă deputații întârzie adoptarea legii cerute de funcționarii publici din prefecturi.

Citește și: Doi imigranți morți, 20 dispăruți în Marea Mediterană, după ce o barcă s-a scufundat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS