16.4 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUcraina: 23 de soldaţi şi poliţişti de frontieră au fost ucişi

Ucraina: 23 de soldaţi şi poliţişti de frontieră au fost ucişi

Vladislav Seleznev, purtător de cuvânt al „operaţiunii antiteroriste” desfăşurate de forţele guvernamentale, a revenit cu date noi despre numărul morţilor din Ucraina, în ultimele 24 de ore. El a precizat că forţele armate ucrainene au pierdut 23 de oameni în confruntările cu separatiştii din estul Ucrainei, informează hotnews.ro. Potrivit unor surse militare citate de AFP, 19 din victime  au fost ucise de o salvă de rachete multiple de tip Grad. Vladislav Seleznev a mai spus că în timpul confruntărilor au mai fost şi 93 de persoane ranite, în toate zonele de conflict.

El a dezminţit astfel informaţiile inexacte referitoare la un număr de 30 de morţi, difuzate în presă. Acest număr de victime a fost avansat în faţa jurnaliştilor de către un consilier al ministrului de Interne, Zorian Chkiriak. Serviciul de presa al Ministerului Apararii a precizat că tirul de rachete Grad a provocat moartea a 19 persoane, în această dimineaţă, în apropiere de localitatea Rovenki, in regiunea Lugansk.

Confruntările armate între forţele guvernamentale şi separatiştii pro-ruşi au crescut în intensitate începând de joi, în condiţiile în care trupele ucrainene încearcă să încercuiască cele două bastioane ale rebelilor, Donetsk şi Lugansk.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS