Meteorologii au emis noi avertizări de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic. Dacă joi, 10 septembrie, maximele ajung până la 35 de grade în mai multe regiuni, vineri temperaturile vor urca până la 36 de grade, iar Doljul și Mehedințiul se află printre județele vizate de codul portocaliu.
Cod galben de temperaturi ridicate joi

Joi, 10 septembrie, între orele 12:00 și 18:00, este în vigoare o avertizare cod galben de temperaturi deosebit de ridicate.
Sunt vizate sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-estul Moldovei și cea mai mare parte a Transilvaniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, iar cele mai ridicate valori sunt prognozate în sudul Banatului, unde va fi caniculă, potrivit ANM.
Vineri, cod portocaliu în mai multe regiuni
Vineri, 11 septembrie, între orele 12:00 și 18:00, Banatul, vestul și sud-vestul Olteniei, precum și sud-vestul și centrul Transilvaniei vor fi sub cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat.
Maximele vor ajunge la 33-36 de grade. Cele mai ridicate temperaturi sunt prognozate în județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Tot vineri, codul galben va fi valabil în Crișana, Maramureș, nordul și estul Olteniei, sud-vestul Munteniei, precum și în nordul, estul și sud-estul Transilvaniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade.
În județele Arad și Olt, local va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat, cu valori ale ITU ușor peste pragul critic.
Răcire semnificativă duminică
Duminică, vremea se va schimba semnificativ în București. Cerul va fi închis, vor fi averse, iar temperaturile vor scădea.
Meteorologii estimează cantități de apă de 5-10 l/mp, în timp ce vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va coborî la 23-25 de grade, după mai multe zile cu valori de peste 30 de grade.
Citeşte şi: Controale în zona școlilor din Craiova, cu amenzi de 30.000 de lei. Polițiștii au aplicat opt sancțiuni

