Un tânăr de 25 de ani, din comuna Lelești, este cercetat penal după ce ar fi condus haotic pe o stradă din Târgu Jiu, nu ar fi oprit la semnalul polițiștilor și a fost depistat cu o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Incidentul s-a petrecut marți, 27 octombrie 2026, în jurul orei 04:00, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la un autoturism care circula haotic pe strada Tismana. Apelantul a semnalat suspiciunea că șoferul s-ar afla sub influența alcoolului.
Polițiștii s-au deplasat în zonă și au identificat autoturismul în trafic, după care au efectuat semnalul regulamentar de oprire. Conducătorul auto nu s-ar fi conformat și și-ar fi continuat deplasarea, fiind oprit ulterior pe un teren extravilan din apropierea râului Șușița, pe raza municipiului Târgu Jiu.
Șoferul nu avea permis de conducere
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că la volan se afla un tânăr de 25 de ani, din comuna Lelești, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-au produs faptele și pentru a dispune măsurile legale care se impun. Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul întregului proces penal.
Citeşte şi: Bărbat din Târgu Jiu, arestat preventiv după ce ar fi încercat să fure dintr-o mașină

