Știri de ultima orăActualitateFlavio Bolsonaro a fugit din Brazilia ca să scape de ancheta pentru corupție și spălare de bani

Flavio Bolsonaro a fugit din Brazilia ca să scape de ancheta pentru corupție și spălare de bani

Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro a părăsit țara pentru Statele Unite după înfrângerea suferită în turul doi al alegerilor, a declarat marți pentru Reuters un aliat al senatorului, confirmând o informație publicată anterior în presă.

Speculațiile despre mișcările sale au crescut după ce agenția de știri argentiniană Infobae a relatat că Bolsonaro a părăsit Brazilia prin Argentina, după ce a pierdut alegerile prezidențiale de duminică în turul doi împotriva președintelui de stânga Luiz Inácio Lula da Silva. Guvernul argentinian a declarat într-un comunicat că „nu are nicio înregistrare a intrării” lui Flávio Bolsonaro în țară.

Bolsonaro este anchetat de cea mai înaltă instanță din Brazilia pentru presupuse acte de corupție, spălare de bani și evaziune valutară. El neagă orice faptă ilegală.

Marți, Curtea Supremă a dispus poliției să investigheze și campania electorală a lui Flávio Bolsonaro pentru presupusă finanțare străină.

Pașapoartele lui Flavio Bolsonaro au fost anulate

Luni, Curtea Supremă i-a ordonat să predea pașapoartele în 24 de ore, în cadrul unei anchete privind spălarea de bani, pe care el o neagă, transmite BBC.

Poliția braziliană a anunțat că a anulat pașapoartele lui Flávio Bolsonaro, după ce acesta nu a respectat ordinul de a preda documentele.

Bolsonaro declarase atunci că nu intenționează să părăsească țara și că va rămâne în Brazilia pentru a conduce opoziția față de președintele Luiz Inácio Lula da Silva. Totuși, termenul a expirat fără ca senatorul să predea documentele, ceea ce a stârnit speculații că ar fi putut părăsi țara.

Bolsonaro a declarat că poliția braziliană l-a informat personal despre ordin și i-a spus că i se interzice să părăsească Brazilia. Într-un videoclip postat pe Instagram, senatorul a negat că ar fi intenționat să fugă.

Dacă Bolsonaro ar fi părăsit într-adevăr Brazilia, s-ar alătura unei comunități numeroase de conservatori brazilieni aflați în exil – inclusiv fostul șef al serviciilor secrete braziliene Alexandre Ramagem, podcasterul Paulo Figueiredo și propriul frate al lui Bolsonaro, Eduardo, care locuiește în Texas.

Citește și: Gheorghe Piperea, candidatul AUR la Primăria Capitalei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS