Polițiștii din Vâlcea desfășoară activități pentru identificarea unui bărbat de 46 de ani din comuna Stoilești, care a plecat de la domiciliu în urmă cu mai bine de două săptămâni și nu a mai revenit. Oamenii legii cer sprijinul persoanelor care ar putea oferi informații despre acesta.
Ce semnalmente are bărbatul
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, este vorba despre Pistolea Ion, în vârstă de 46 de ani.
Bărbatul are aproximativ 1,75 metri înălțime, cântărește în jur de 70 de kilograme, are părul șaten, scurt, și ochii albaștri.
Polițiștii precizează că nu se cunosc articolele vestimentare pe care acesta le purta în momentul plecării.
Poliția cere sprijinul populației
Pistolea Ion ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Stoilești la data de 25 august 2026 și nu a mai revenit până în prezent.
Persoanele care dețin informații ce ar putea contribui la identificarea bărbatului sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.
Polițiștii continuă activitățile pentru identificarea acestuia.
Citeşte şi: Un general în rezervă, achitat de Curtea de Apel București în dosarul mitei de 75.000 de euro

