Un șofer de 28 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, pe DN 6, în apropiere de Caransebeş, după ce a pătruns pe contrasens şi a lovit în plin un TIR care circula regulamentar.
”La data de 31 octombrie 2026, în jurul orei 12:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au fost sesizaţi, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6, la ieşirea din localitatea Jupa, în urma căruia o persoană ar fi rămas încarcerată.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, care au constatat că, la kilometrul 461, în afara localităţii Jupa, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism cu remorcă şi un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
Un tânăr de 28 de ani, în timp ce conducea autoturismul din direcţia Lugoj către Caransebeş, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie, intrând în coliziune frontală cu ansamblul de vehicule condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, de cetăţenie bulgară.
Conducătorul TIR-ului, cetăţean bulgar, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma impactului, bărbatul de 28 de ani, a decedat.
Poliţiştii rutieri se află la faţa locului şi efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor şi a cauzelor producerii accidentului.
Citește și: DN 77C, blocat după ce un TIR s-a răsturnat la Călimănești

