21.6 C
Craiova
miercuri, 16 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele bulgar propune introducerea votului obligatoriu pentru a combate fraudarea alegerilor

Preşedintele bulgar propune introducerea votului obligatoriu pentru a combate fraudarea alegerilor

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a propusorganizarea unui referendum în mai, în vederea introducerii unui vot obligatoriu la alegeri, pentru a combate frauda care afectează în mod regulat scrutinele din această ţară, cea mai săracă din Uniunea Europeană, informează realitatea.net. „O obligaţie de a vota va preveni manipulări ale voturilor”, a apreciat preşedintele bulgar, într-o alocuţiune televizată.

Alegerile în Bulgaria au fost marcate în ultimii ani de practici frauduloase, precum cumpărarea de voturi sau exercitarea unor presiuni din partea unor companii asupra angajaţilor.

Propunerea lui Plevneliev urmează să fie examinată în Parlament, unde totuşi are puţine şanse de succes, deoarece socialiştii şi liberalii, care numără 120 de deputaţi din totalul de 240, se opun unui vot obligatoriu şi unui scrutin majoritar.

Preşedintele bulgar a pledat în favoarea unui scrutin majoritar parţial, precum şi a unui vor prin internet, cu scopul de a creşte rata de participare la alegeri. Potrivit lui Plevneliev, aceste două propuneri, de asemenea, ar trebui să fie supuse unui referendum.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS