21.6 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFacultăţile ocolesc examenul de admitere

Facultăţile ocolesc examenul de admitere

Facultăţile stabilesc şi în acest an dacă vor organiza admitere pe bază de dosar sau  examen, chiar dacă legea impune selecţia candidaţilor în urma unor evaluări

Potrivit Ordinului de Ministru 3.313/ 2012, „instituţiile de învăţământ superior organizează examene de admitere pentru admiterea în fiecare program şi ciclu de studii universitare. Examenele de admitere se organizează pe baza metodologiilor stabilite de către fiecare instituţie de învăţământ superior în baza autonomiei universitare, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare şi ale prezentului ordin“. Acest ordin nu a fost pus în aplicare anul trecut, pe motiv că a fost publicat cu puţin înainte de prima sesiune de admitere, dar nici în acest an nu pare că va fi respectat de toate facultăţile.
La Universitatea din Craiova se păstrează examenul de admitere pentru Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative şi  probele practice la specializările vocaţionale – teologie, teatru, muzică, educaţie fizică şi sport şi pedagogia învăţământului preşcolar şi primar. Excepţie par să facă facultăţile din domeniul tehnic. „Facultatea de Automatică, Calculatoare, Electronică ar dori introducerea examenului de admitere, dar aceeaşi măsură ar trebui adoptată de toate facultăţile din domeniul tehnic pentru a nu exista concurenţă neloială. Putem rămâne fără candidaţi dacă luăm această măsură doar noi. Un răspuns cu privire la decizia finală, privind criteriile de admitere, vom avea miercuri, când trebuie să îl prezentăm şi Senatului Universităţii pentru validare“, a precizat prof. univ. dr. ing. Eugen Bobaşu, decanul Facultăţii de Automatică, Calculatoare, Electronică.
La Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova (UMF), criteriile de admitere sunt stabilite de câţiva ani: examen pe bază de teste grilă pentru toate locurile de la buget. Conducerea UMF a stabilit şi data la care se va organiza simularea de examen: 20 aprilie 2013.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS