14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul de Externe efectuează o vizită oficială în Republica Moldova

Ministrul de Externe efectuează o vizită oficială în Republica Moldova

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, efectuează azi o vizită oficială la Chişinău, unde are programate o serie de întrevederi cu oficiali moldoveni, informează agerpres.ro. Potrivit MAE, obiectivul principal al vizitei îl reprezintă accelerarea proiectelor comune aflate în derulare, confirmate recent de şefii celor două guverne cu ocazia vizitei oficiale la Chişinău a premierul României care a avut loc la 17 iulie.
Programul vizitei cuprinde primiri la preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, prim-ministrul Vlad Filat şi preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
Ministrul român al Afacerilor Externe va avea consultări cu Iurie Leancă, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, şi întrevederi cu Valeriu Lazăr, viceprim-ministru, ministrul Economiei, şi cu Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal.
De asemenea, ministrul Titus Corlăţean va aborda în cadrul discuţiilor stadiul dialogului Republicii Moldova cu Uniunea Europeană şi va reitera, în acest context, mesajul clar de susţinere pentru eforturile Chişinăului în direcţia integrării europene.
În plus, vor fi analizate evoluţiile recente şi perspectivele soluţionării politice a dosarului transnistrean.
Vizita la Chişinău este prima vizită bilaterală de la preluarea mandatului de către Titus Corlăţean la Ministerul Afacerilor Externe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS