9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMADR: Seceta a afectat aproximativ 40% din suprafaţa arabilă a României

MADR: Seceta a afectat aproximativ 40% din suprafaţa arabilă a României

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a informat astăzi, printr-un comunicat, că seceta înregistrată în această vară a afectat peste 3,7 milioane de hectare de teren a României (aproximativ 40% din suprafaţa arabilă). Potrivit Mediafax.ro, documentul precizează că în cazul grâului 30% din culturile însămânţate în toamna lui 2011 au avut de suferit din cauza lipsa apei. De asemenea, la culturile de primăvară au fost afectate de secetă peste 1,7 milioane de hectare, ceea ce reprezintă circa 32,5% din suprafaţa totală cultivată la începutul anului. Din culturile de primăvară afectate de secetă, cea mai gravă situaţie este raportată la culturile de porumb (81,2% din suprafaţa însămânţată) şi la cele de floarea-soarelui (45,8%).

Potrivit MADR, exploataţiile de mici dimensiuni şi de subzistenţă, deţinute de persoane fizice, au suferit cel mai mult de pe urma secetei. Astfel, dintre terenurile afectate de secetă, peste 1,2 milioane de hectare aparţin unor feme mici şi de subzistenţă, cu dimensiuni cuprinse între unu şi zece hectare, care sunt exploatate de peste 523.000 de fermieri persoane fizice. La acestea se adaugă circa 35.000 de fermieri persoane fizice, care exploatează ferme cu dimensiuni de peste zece hectare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS