La sediul Detaşamentului de pompieri Dr. Tr. Severin a avut loc astăzi prezentarea autospecialei primite ieri la I.S.U. Mehedinţi.
Este vorba despre o autospecială pentru descarcerări grele, care poate fi folosită la intervenţiile pentru descarcerare şi salvare în cazul producerii diferitelor tipuri de accidente de circulaţie (rutiere şi feroviare), accidente tehnologice sau catastrofe, în scopul eliberării persoanelor surprinse şi acordarea primului – ajutor calificat la locul producerii evenimentului.
Autospeciala a fost achiziţionată prin Programul Operaţional Regional al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară S-V Oltenia. Tot prin acest program, la I.S.U. Mehedinţi s-au primit şapte autospeciale şi urmează achiziţionarea unei autoscări mecanice, ultima autospecială inclusă în acest program.

