Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pe trei zile

Prognoza meteo pe trei zile

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că astăzi cerul va fi acoperit de o pătură consistentă de nori ce lasă ploi în toată jumătatea de est a teritoriului şi pe arii mai restrânse în celelalte zone. Vor fi ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice, iar în zona de munte vor fi precipitaţii mixte.
Se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate ce vor depăşi  izolat 30 l/mp. Spre seară cerul se va degaja treptat în regiunile vestice. Vântul va pune şi el probleme, fiind destul de alert în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în sudul ţării şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4-6 grade, în nordul şi centrul ţării, şi cel mult 18 grade în sud-est. 
Vremea rece se menţine şi în debutul Săptămânii Patimilor. Luni, maximele termice nu trec de 14 grade, valoare ce se va înregistra în sud-vestul Olteniei, plecând de la numai 5 grade în nordul Moldovei. Va fi soare, dar în regiunile sudice, cel puţin în prima parte a zilei, vor mai fi câţiva nori ce scutură pe arii restrânse precipitaţii. La munte vor predomina ninsorile. Vântul rămâne mai alert îndeosebi în estul ţării şi la munte, sporind senzaţia de rece.
În Capitală, vremea va fi rece, temperatura nu trece de 10-11 grade, cu aproximativ 6 grade mai puţin decât ar trebui să înregistrăm în acestă perioadă. Va fi soare, dar în prima parte a zilei mai sunt câţiva nori şi trecător va ploua slab.
Marţi, vremea devine frumoasă în toată ţara dar, deşi termometrele mai câştigă câteva grade, vorbim tot de o vreme rece pentru această perioadă.
Temperaturile maxime vor avea valori de la 7 grade în zonele depresionare până la 15 grade în sudul ţării. Soarele stăpâneşte cerul, iar vântul va sufla mai intens în regiunile din partea de est a teritoriului. Pentru că dimineţile sunt destul de reci, apare bruma, în special în regiunile nordice şi centrale, precum şi în zonele deluroase din restul teritoriului.
În Capitală temperatura nu trece de 14-15 grade, în condiţiile în care soarele străluceşte pe tot parcursul zilei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS