Peste 400 de credincioşi s-au aflat astăzi, de Florii, la Biserica „Sfântul Calinic Cernicanul” din Valea Roşie unde, cu acest prilej, s-a sărbătorit şi hramul bisericii. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. La finalul slujbei religioase, IPS Irineu a vorbit despre semnificaţia praznicului Floriilor. „În Duminica aceasta, a Intrării Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, ne-a învrednicit Dumnezeu să slujim în parohia «Sfântul Ierarh Calinic» din cartierul craiovean Valea Roşie. Pe lângă bucuria participării împreună cu toţi credincioşii la această sfântă sărbătoare, am avut şi deosebita mulţumire sufletească să-l cinstim pe Sfântul Ierarh Calinic, întrucât data prăznuirii, 11 aprilie, se află în Săptămâna Patimilor şi, conform tipicului bisericesc, sărbătorirea se săvârşeşte în altă zi din afara aceste săptămâni”, a precizat Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit. IPS Irineu le-a amintit credincioşilor despre prezenţa moaştelor Sfântului Calinic de la Cernica în Oltenia, în perioada 28 aprilie – 5 mai. „Vă împărtăşesc şi dumneavoastră bucuria pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a făcut-o, prin binecuvântarea de a ne dărui moaştele Sfântului Ierarh Calinic, care vor fi purtate în procesiune în principalele localităţi din Oltenia. Cu toţii am primit această bucurie şi am fost mulţumitori lui Dumnezeu şi Preafericirii Sale pentru că ne dă posibilitatea să-l avem în mijlocul nostru pe Sfântul Ierarh Calinic, să ne închinăm la sfintele sale moaşte şi să preamărim prin el pe Bunul Dumnezeu”, a încheiat Înalt Preasfinţitul Irineu.
Craiova: Sute de credincioşi, prezenţi de Florii la slujba oficiată de Mitropolitul Olteniei
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

