14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAcţionarii Oltchim au aprobat înlocuirea lui Constantin Roibu de la conducerea Consiliului de Administraţie al combinatului

Acţionarii Oltchim au aprobat înlocuirea lui Constantin Roibu de la conducerea Consiliului de Administraţie al combinatului

Acţionarii Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) au aprobat, azi, toate propunerile de pe ordinea de zi, una dintre acestea vizând înlocuirea lui Constantin Roibu de la conducerea Consiliului de Administraţie (CA) al combinatului chimic, informează mediafax.ro.
Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al combinatului, a propus înlocuirea lui Constantin Roibu, care deţine şi poziţia de director general al Oltchim, din funcţia de preşedinte al CA.
O altă propunere a Ministerului Economiei, adoptată marţi în AGA, vizează încheierea cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a unei convenţii prin care să se stabilească o dobândă aferentă creanţei de 134 milioane de euro.
Conversia în acţiuni a datoriilor Oltchim faţă de AVAS a fost decisă de Guvern în 2009. AVAS a preluat de la Ministerul Finanţelor, în 2002, o creanţă cu o valoare nominală de 508,6 milioane lei, provenită din executarea garanţiilor emise de stat pentru împrumuturile externe contractate de societate.
De asemenea, acţionarii Oltchim au aprobat contractarea unui credit în valoare de 250 milioane de euro, pentru investiţii şi capital de lucru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS