17 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreţurile din Bulgaria şi România, cele mai mici din UE

Preţurile din Bulgaria şi România, cele mai mici din UE

Oficiul European de Statistică (Eurostat) a dat publicităţii un raport în care arată că Bulgaria şi România au consemnat, în 2010, cele mai scăzute preţuri din Uniunea Europeană (UE) pentru bunuri de consum şi servicii (51%, respectiv 59% din media din UE). La polul opus s-a situat Danemarca, ţară unde preţurile reprezintă 143% din media din UE27.

Pe categorii, în cazul produselor alimentare şi băuturilor non-alcoolice, cele mai scăzute preţuri au fost înregistrate în Bulgaria (66% din media în UE27), urmată îndeaproape de România (67% din media în UE27), la polul opus fiind tot Danemarca (136%). Bulgaria şi România au cele mai mici preţuri (ambele cu 64% din media în UE27) şi la băuturi alcoolice şi tutun, cele mai mari preţuri fiind înregistrate în Irlanda (170%). Eurostat precizează că această variaţie mare de preţuri se datorează în principal diferenţelor raportate în sistemul de taxare a aceste produse în rândul statelor membre.

Variaţii mici de preţ se înregistrează în cazul articolelor de îmbrăcăminte, cele mai ieftine fiind înregistrate în Bulgaria (75% din media în UE) iar cele mai scumpe în Suedia (126%). În România, preţurile la articolele de îmbrăcăminte sunt aproape de media din UE (94%), mai mari decât cele înregistrate în Spania (90%) şi Marea Britanie (89%). Echipamentele electronice sunt o altă categorie de produse la care se înregistrează variaţii mici de preţ în rândul statelor membre, de la 89% din medie în cazul Bulgariei la 115% în cazul Suediei. Din nou, în România preţurile sunt aproape de media din UE (96%).

La restaurante şi hoteluri, variaţiile de preţ sunt mai semnificative, de la 45% din media în UE27 în Bulgaria şi 50% în România până la 153% din medie în UE în Danemarca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII