Prima săptămână după Paşti, de la Înviere până la Duminica Tomei, este considerată de creştinii ortodocşi cea mai bună perioadă a anului, cu credinţa că, în acest interval, porţile raiului stau deschise pentru sufletele celor morţi.
Prin Învierea Domnului creştinii cred că raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului, de la Adam şi până la venirea Mântuitorului, şi rămâne deschis până duminica următoare, Duminica Tomei. De asemenea, potrivit tradiţiei creştine, se consideră că cei care mor săptămâna aceasta merg direct în rai, indiferent de păcatele făcute, iar cei născuţi în Săptămâna Luminată vor avea noroc toată viaţa.
În primele secole ale creştinismului, adulţii erau botezaţi în noaptea de Învierea Domnului şi timp de o săptămână purtau haine albe, simbol al bucuriei Învierii, de unde numele acestei săptămâni. În plus, ea se opune Săptămânii Patimilor, numită şi Săptămâna Neagră, când au avut loc evenimentele premergătoare Învierii, Cina cea de Taină, prinderea lui Isus, drumul spre Golgota, răstignirea, moartea şi punerea Mântuitorului în mormânt. După ce au postit în Săptămâna Patimilor pentru suferinţele îndurate de Isus, credincioşii se bucură de Înviere în această săptămână, considerată „raiul anului bisericesc”.
Slujbele de la biserică respectă în fiecare zi până în Duminica Tomei ritualul slujbei de Înviere, chiar şi sjujba de înmormântare se face după acest tipar. Preotul se adresează în fiecare zi celor veniţi la biserică folosind aceleaşi cuvinte cu care începe slujba de Înviere: „Veniţi de luaţi lumină”.
Luni după Paşti, Lunea Albă – este a doua zi de Paşti, când se continuă, ca şi în a treia zi, ritualul familial al umblării cu pasca, petrecerea sărbătorii în cadrul familiei lărgite, după modelul sărbătorii Crăciunului. Conform tradiţiei, se merge cu pască, ouă roşii, o portocală şi vin la rudele cele mai apropiate, pentru a vesti Învierea Mântuitorului.
În Lunea albă, la ţară, se respectă şi un obicei numit Plugarul. A doua zi de Paşti, cel care a ieşit cu plugul întâi la arat e dus pe plug până la marginea râului şi acolo e aruncat în râu, iar apoi trebuie să facă cinste celorlalţi. Se crede că anul va fi mănos dacă plugarul va fi bine înmuiat. Un alt obicei în această zi este Udatul. Flăcăii le pândesc pe fete, le prind şi, aşa îmbrăcate şi gătite cum sunt, le duc până la o fântână din apropiere şi acolo toarnă vreo două-trei cofe de apă pe ele ori le cufundă de două-trei ori cu haine cu tot într-o apă şi le udă. Fetele nu se supără din cauza acestui tratament, pentru că se crede că în cursul anului se vor mărita.
În a treia zi de Paşti, Marţea Albă, se deschide o serie mai amplă de sărbători centrate pe zilele de marţi ce succed sărbătorii Paştelui (trei, şapte sau nouă marţi). Se serbează trei marţi succesive după Paşti, pentru sănătate, pentru câmp şi respectiv pentru semănături, fără a se munci în aceste zile.
Nouă marţi după Paşti, cunoscute sub numele de Oloagele, se ţin pentru necazuri. Potrivit tradiţiei, copiii părinţilor care n-au ţinut Oloagele vor ajunge ologi. Marţi după Paşti femeile fac pomeni în curtea bisericii cu colaci, băutură şi mâncare pentru săraci. La biserică se face pomenire atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi. Oamenii ţin zilele de marţi după Paşti, Marţile Oprite, şi pentru a nu fi trăsniţi. Tradiţia cere să nu lucreze nici bărbaţii la câmp, nici femeile în casă.
În ziua de miercuri din Săptămâna Luminată se sărbătoreşte Sfântul Mercurie. La câmp se lucrează tot ce este de făcut, dar femeile nu au voie să facă treburi casnice. Dacă fac treabă în această zi, numită şi Nunta şoarecilor, vor avea în casă pureci, iar şoarecii le vor strica toate lucrurile.
Paparuda (paparuga, dodoloiu) se serbează întotdeauna în a treia zi după Paşti în scopul de a avea ploaie pentru recolte. Tinerii merg la pădure după flori şi buciumei (beţe de alun). Fiecare trebuie să aducă acasă nouă buciumei uscaţi.
Joia din Săptămâna Albă, precum şi celelalte zile de joi după Paşti şi până la Duminica Mare sau Rusalii, se serbează mai cu seamă de către femei, pentru ca grindina să nu le bată holdele, pentru a nu chema seceta, pentru boli, pentru înflorirea sau rodirea pomilor. Joile după Paşti se mai numesc şi Joi Domneşti. Dacă toată lumea ar ţine aceste sărbători, n-ar mai cădea piatra, zic bătrânele.
Joia după Paşti se dă de pomană peşte. În zori se face focul în faţa casei cu nouă beţe de alun uscate (buciumei), din convingerea că vor veni sufletele celor morţi să se încălzească, fapt pentru care sunt invitaţi şi vecinii, pe scăunele, în jurul focului, dându-se de pomană colăcei şi ulcele frumos împodobite cu flori de primăvară.
De asemenea, în Joia din Săptămâna Luminată, potrivit tradiţiei, se pune foc sub pomi, ca să moară viermii şi omizile. Femeile fac pomeni la cimitire, cu colaci, băutură, vase şi haine noi, precum şi ouă roşii aruncate peste mormânt. Are loc şi slobozitul ritual al apei pentru morţi (Slobozitul Păresimilor), pe la fântâni, după ce anterior o fată cară patruzeci şi patru de găleţi pline. Se obişnuieşte ca femeia care a scos câteva găleţi de apă din fântână să ude împrejurimile contra secetei.
Spre deosebire de Vinerea Paştelui, marcată prin moartea Mântuitorului (Vinerea Patimilor), vinerea de după Paşti este valorizată pozitiv, fiind o sursă de viaţă şi sănătate. Se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii şi, ca la Bobotează, toate apele sunt sfinţite. Acum pot fi săpate fântânile, surse potabile pentru vii şi pentru morţi. Nu în ultimul rând, sărbătoarea este respectată şi pentru că alimentează izvorul ploilor.
La Izvorul Tămăduirii, cine bea apă sfinţită şi se spală în această zi pe părţile bolnave ale corpului se crede că se va însănătoşi. Izvorul Tămăduirii a fost locul din apropierea Ierusalimului unde Maica Domnului a făcut un puţ, iar Isus l-a binecuvântat. Apa de acolo a vindecat apoi mulţi bolnavi.
Cea mai temută interdicţie este legată de ţesut. Nu numai ca acela care ţese de Izvorul Tămăduirii va avea parte doar de nenorociri, dar cu pânza ţesută atunci nu se poate acoperi nimeni, nici măcar mortul, nefiind primit astfel pe lumea de dincolo.
Sâmbăta Tomei deschide ciclul celor nouă sâmbete interzise, de după sărbătoarea Paştelui. În această zi, se dă de pomană pască şi ouă roşii.
Duminica Sf. Apostol Toma este o sărbătoare consacrată morţilor, în special celor înecaţi. Tocmai de aceea, sub numele de Paştile Mici sau Paştile Morţilor, reprezintă o prelungire a sacralităţii sărbătorii Învierii, un ecou al acesteia în cealaltă lume.
