Recomandările Ministerului Sănătăţii in cazul muşcăturii de păianjen sau al inţepăturilor de insecte

Ministerul Sănătăţii a dat publicităţii o serie de măsuri pentru prevenirea apariţiei complicaţiilor in cazul persoanelor muşcate de păianjeni sau inţepate de insecte. In urma muşcăturii de păianjen, de obicei unică, numeroase persoane prezintă reacţii alergice. Reacţiile induse de muşcătura de păianjen pot fi locale sau sistemice (generalizate) toxice.

In cazul in care, in urma muşcăturii de păianjen, apar reacţii locale (roşeaţă la locul inţepăturii, ce dispare in citeva ore lăsind o zonă de induraţie locală – un mic nodul roşu), atunci primele măsuri terapeutice necesare sint simple: toaleta locală cu apă şi săpun şi aplicarea unui cub de gheaţă. Dacă muşcătura este situată la nivelul unei extremităţi (mină, picior), aceasta va fi imobilizată şi menţinută in repaus.

In cazul reacţiilor simple, nu este necesară administrarea antibioticelor decit atunci cind există o infecţie secundară a plăgii. Poate fi administrat un antialergic (Claritin, Ketotifen Tavegyl) şi este obligatorie supravegherea medicală timp de 24 de ore. In cazul in care in urma muşcăturii de păianjen apar reacţii sistemice (generalizate) toxice cauzate de injectarea unei cantităţi de venin mai mare, iar simptomele inregistrate includ: cefalee atroce, ameţeli, letargie, tulburări vizuale, febră, iar in cazul paianjenilor foarte veninoşi, chiar spasme musculare severe, greaţă şi vărsături, atunci este necesară tratarea in unităţile spitaliceşti specializate in situaţia reacţiilor toxice severe.

Măsurile generale cuprind: hidratarea corectă, administrarea regulată a analgezicelor, a gluconatului de calciu (pentru calmarea crampelor musculare), precum şi administrarea unor grupe de medicamente specifice (corticosteroizi sistemici şi benzodiazepine). Reacţiile alergice (anafilactice) generate de muşcătura păianjenilor foarte veninoşi se tratează numai in unităţile spitaliceşti.

Ca şi in cazul păianjenilor, inţepătura de insecte (albine, bondari, viespi) sau, mai rar, muşcătura tinţarilor sau a unor specii de muşte provoacă la indivizii non-alergici reacţii locale caracterizate prin eritem (roşeaţă), edem şi prurit local (mincărime). In aceste cazuri, durerea locală este tranzitorie, cu caracter de arsură, mai intensă la inţepăturile viespilor. Tratamentul este la fel ca şi in cazul muşcăturilor de păianjen. La indivizii alergici, pot apărea in mai puţin de patru ore reacţii extinse (semnele de inflamaţie locală depăşesc cu mult extremităţile inţepăturii) sau sistemice anafilactice care pot pune chiar viaţa in pericol.

Simptomele reacţiilor anafilactice apar insoţite de stare de „rău general“, anxietate, frisoane, transpiraţii, chiar colaps vascular (prăbuşirea tensiunii) şi pierderea cunoştinţei. De asemenea, pot apărea reacţii toxice la indivizii inţepaţi de mai multe ori intr-o scurtă perioadă de timp, simptomele fiind identice cu cele ale reacţiilor anafilactice, dar provocate de toxicitatea cantităţii mari de venin şi nu de mecanismul alergic.

Recunoaşterea reacţiilor alergice, in cazul subiecţilor consideraţi „la risc“ (cei cu reacţii alergice anterioare la inţepături de insecte), trebuie urmată de instituirea primelor măsuri la locul accidentului: indepărtarea acului, dacă este cazul, cu prudenţă pentru a nu stoarce sacul cu venin; dezinfecţie locală (indeosebi după inţepături de viespi) şi aplicarea de comprese reci; limitarea absorţiei locale a veninului cu ajutorul unui garou; autoadministrarea adrenalinei. Adresarea rapidă la cel mai apropiat cabinet medical este obligatorie chiar şi pentru simpla supraveghere. Reacţiile sistemice severe şi cele toxice sint tratate in unităţile spitaliceşti.