14.4 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCalorifere calde la preturi fierbinti

Calorifere calde la preturi fierbinti

Apropierea vremii reci a inceput deja sa le dea fiori craiovenilor numai la gindul ca, in iarna aceasta, costul intretinerii o sa ii cam friga la buzunare. Zvonurile despre milioanele care va trebui date in fiecare luna submineaza si bruma de incredere pe care o mai are romanul in deja celebrul program social elaborat de guvernanti. E adevarat ca edilii s-au pregatit cu subventii si dau asigurari ca nici un buget de familie nu va iesi falimentar din „lupta“ cu intretinerea. Si totusi…

Oamenii se tem

„Nici nu vreau sa ma gindesc la cit o sa ne coste intretinerea peste citeva luni! Deja am peste un milion de lei restanta la asociatie, datorie pe care nu reusesc sa o achit, iar cind va trebui sa dau aproape trei milioane de lei in fiecare luna de iarna numai pe utilitati va fi groaznic. Am si doi copii la scoala si mi se pare imposibil sa putem face fata cu cheltuielile, din moment ce jumatate din salarii se vor duce pe intretinere“, a spus craioveanca Alexandrina Tica.

Desi pretul gigacaloriei (circa 800.000 de lei) nu ii sperie foarte tare pe oameni, cumulul cheltuielilor se ridica la cote ametitoare, mai ales pentru cei care nu au avut posibilitatea (sau inspiratia) de a-si contoriza consumurile de apa. La milionul si jumatate cit va costa numai incalzirea unui apartament cu doua camere, intr-o luna, se adauga pretul apei calde, al apei reci, al gazelor, salubritatea si alte cheltuieli, rezultind astfel o suma rotunda care, pentru patru persoane, depaseste lejer doua milioane de lei.

Pentru un apartament cu trei camere, intretinerea va fi intre trei si patru milioane de lei, varianta mai scumpa fiind in cazul celor care nu si-au instalat contoare si care au ghinionul sa locuiasca intr-o zona in care retelele sint mai vechi si mai deteriorate decit in restul orasului. Poate si acesta sa fie motivul pentru care, pe piata imobiliara, preturile apartamentelor cu trei sau patru camere sint accesibile oricui are bani de dat si nu se teme de intretinere.

Administratorii asociatiilor de proprietari au inceput deja sa le reaminteasca locatarilor ca nu va fi deloc bine pentru bugetul lor sa intre in iarna cu datorii, iar autoritatile locale nu pierd nici o ocazie sa ii indemne pe craioveni sa isi plateasca intretinerea.

Edilii spun ca nu va fi chiar asa de scump

„Subventia pentru caldura se va acorda si anul acesta. Anul trecut au beneficiat de aceste subventii aproape 30.000 de familii, iar noi estimam ca anul acesta numarul lor va fi mult mai mare, circa 40-50.000 de familii. Pina la sfirsitul anului acesta au fost alocate 120 de miliarde de lei care sa acopere necesarul pentru acordarea acestui ajutor. Mai avem de dat 20 de miliarde de lei la Regia de Termoficare, in contul subventiei de anul trecut. Teoretic, dupa estimarile noastre, cu subventia stam bine“, a spus Antonie Solomon, viceprimarul Craiovei. Subventia de anul acesta se va acorda dupa procedura de anul trecut, banii fiind virati direct in contul regiei locale, iar administratorii asociatiilor fiind responsabili cu distribuirea fiselor catre locatarii cu venituri mici.

Cu sau fara subventie, multi ar fi renuntat la sistemul centralizat de incalzire daca acest lucru ar fi fost posibil. Oamenii stiu insa, din experienta anilor trecuti, ca nu se pot debransa decit daca isi instaleaza centrala termica, un lux pe care putini craioveni si-l permit. In ultimii ani, au fost inregistrate aproximativ 1.600 de cereri de debransare, ceea ce inseamna ca peste 90% din apartamentele din municipiu au ramas „fidele“ Regiei de Termoficare Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS