5.1 C
Craiova
duminică, 21 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAutoritatile au cheltuit doar 20% dintr-un credit al Bancii Mondiale destinat reconversiei militarilor

Autoritatile au cheltuit doar 20% dintr-un credit al Bancii Mondiale destinat reconversiei militarilor

Mai putin de 700 de cadre militare au participat, pina in prezent, la programul de reconversie profesionala, initiat, in toamna anului trecut, de autoritatile romane si in cadrul caruia s-au cheltuit doar 120.000 de dolari dintr-un credit de 500.000 de dolari, acordat de Banca Mondiala, a declarat ieri la conferinta „Reconversia profesionala militara si a industriei de aparare“, secretarul de stat in Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale (MMSS), Ioan Cindrea.

Programul de reconversie include masuri de asistenta in perioada inainte de concediere a militarilor, organizarea de cursuri de recalificare si actiuni de plasare a fortei de munca. Cursurile, contractate de Agentia Nationala de Ocupare a Fortelor de Munca (ANOFM) cu diversi furnizori de servicii, au vizat instruirea, printre altele, in domeniul informatic, al contabilitatii si elaborarea unui plan de afaceri.

Secretarul de stat in MApN, Sorin Encutescu, a spus ca, in prezent, doar 1.753 de militari si-au exprimat interesul pentru a participa la programul de reconversie profesionala. „Avind in vedere ca, in perspectiva anului 2007, armata romana va mai numara 90.000 de cadre, fata de 140.000, in prezent, iar doar jumatate din cei care vor pleca se vor pensiona, sper ca mult mai multi militari vor alege sa participe la program“, a adaugat Encutescu.

Oficialul MApN a mai spus ca in cadrul programului vor fi initiate, din luna octombrie a acestui an, incubatoare de afaceri pentru cadrele militare disponibilizate, care au un plan pentru dezvoltarea unei afaceri viabile. „Incubatoarele sint spatii in care este asigurata, gratuit, infrastructura unei afaceri, de la un telefon pina la chiar si o microlinie de productie“, a adaugat Encutescu.

Secretarul de stat a precizat ca primul incubator va fi amplasat la Bucuresti, intr-o cazarma din Soseaua Oltenitei, si ca deschiderea acestuia va coincide cu lansarea unui program de acordare a unor microcredite disponibilizatilor din armata. Alte incubatoare vor fi realizate la Valenii de Munte, Moreni, Brasov, Constanta, Oradea, Bacau si la Craiova. De asemenea, programul de reconversie va cuprinde si un proiect de creditare in valoare de 12 milioane de dolari, in cadrul caruia cadrele militare vor putea obtine microcredite de pina la 10.000 de euro.

„Daca un ofiter ia cele 200-250 de milioane de lei oferite prin platile compensatorii si obtine si un microcredit, atunci el poate avea un inceput destul de bun fata de orice particular care ar vrea sa inceapa o afacere“, a mai spus Encutescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS