Un cuplu britanic și un pilot grec au murit luni într-un accident de elicopter pe insula Sifnos, au anunțat autoritățile elene.
Cei doi au fost identificați drept Alexander Cromie și Marie Ebert. Potrivit publicației Kathimerini, aceștia se aflau în luna de miere.
Elicopterul privat s-a prăbușit la doar câțiva metri de pista de aterizare, iar în urma accidentului au murit cei doi britanici și pilotul, cetățean grec.
Nu se cunoaște cauza accidentului
Cuplul ar fi luat elicopterul din localitatea Markopoulo, în apropiere de Atena, pentru a ajunge pe populara insulă turistică Sifnos, relatează Kathimerini.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauza accidentului.
Un oficial de rang înalt din cadrul poliției a declarat pentru The Times că accidentul s-a produs cu puțin timp înainte de ora programată pentru aterizare, 18:15, ora locală (16:15 GMT).
Manolis Foundoulakis, viceprimarul insulei Sifnos, a ajuns la locul accidentului la scurt timp după producerea acestuia. El a declarat pentru publicația locală Newsit că din elicopter „aproape că nu mai rămăsese nimic”.
Potrivit acestuia, localnicii au văzut elicopterul prăbușindu-se la câțiva metri de casele lor și au descris un „zgomot ciudat al motorului” înainte ca aparatul să ajungă la sol.
Viceprimarul a mai spus că două dintre victime au fost găsite în epava elicopterului, în timp ce a treia se afla la mică distanță.
În urma prăbușirii a izbucnit un incendiu, iar pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor.

