Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar nu vor avea cursuri luni, 5 octombrie 2026, de Ziua Internațională a Educației. Astfel, după cursurile de vineri, 2 octombrie, școlile se redeschid marți, 6 octombrie.
5 octombrie, zi liberă în școli
Ziua de 5 octombrie este zi nelucrătoare pentru întreg sistemul de învățământ preuniversitar, respectiv grădinițe, școli și licee. Prevederea este inclusă în ordinul privind structura anului școlar 2026-2027.
Ordinul ministrului Educației nr. 3.194/2026 precizează că în data de 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației, nu se organizează cursuri. Aceeași zi este prevăzută și în contractul colectiv de muncă din învățământ printre zilele în care angajații beneficiază de timp liber.
Ziua Internațională a Educației, cunoscută la nivel internațional drept World Teachers’ Day, este sărbătorită anual pe 5 octombrie. A fost instituită de UNESCO în 1994, iar în România această zi este nelucrătoare pentru elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din 2016.
Calendarul anului școlar 2026-2027
Anul școlar 2026-2027 are, în general, 36 de săptămâni de cursuri și este organizat în cinci module:
- Modulul 1: 7 septembrie – 23 octombrie 2026;
- Vacanța de toamnă: 24 octombrie – 1 noiembrie 2026;
- Modulul 2: 2 noiembrie – 22 decembrie 2026;
- Vacanța de iarnă: 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027;
- Modulul 3: 11 ianuarie – 12, 19 sau 26 februarie 2027, în funcție de săptămâna de vacanță stabilită de inspectoratul școlar;
- Vacanța mobilă: o săptămână, în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027;
- Modulul 4: începe pe 22 februarie, 1 martie sau 8 martie 2027 și se încheie pe 23 aprilie;
- Vacanța de primăvară: 24 aprilie – 4 mai 2027;
- Modulul 5: 5 mai – 18 iunie 2027;
- Vacanța de vară: începe pe 19 iunie 2027.
Ziua Învățătorului, tot în calendar
O altă zi liberă prevăzută pentru elevi și profesori este 5 iunie, când este sărbătorită Ziua Învățătorului. Data coincide cu ziua de naștere a pedagogului Gheorghe Lazăr (1779–1823), considerat întemeietor al învățământului românesc modern.
În 2027, însă, 5 iunie va fi sâmbătă, astfel că această dată nu va genera o zi liberă suplimentară pentru învățământul preuniversitar.
Citeşte şi: Grindeanu, atac la PNL și USR: „După alegeri, veți încăpea toți într-un lift. Fără să vă înghesuiți”

