Știri de ultima orăEvenimentUn șofer bulgar și-a pierdut viața din cauza unei depășiri neregulamentare

Un șofer bulgar și-a pierdut viața din cauza unei depășiri neregulamentare

Un cetățean bulgar, de 68 de ani, a murit, duminică după-amiază, într-un accident rutier produs pe drumul național DN 6, la kilometrul 436, în afara localității Slatina-Timiș, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu două TIR-uri.

„Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce un cetățean bulgar de 68 de ani conducea un autoturism din direcția Orșova către Caransebeș, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară a unui alt autovehicul, acroșând frontal un ansamblu de vehicule condus de un bărbat, de 38 de ani, din județul Mehedinți, fiind proiectat într-un alt ansamblu de vehicule și ulterior în afara părții carosabile“, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Impactul a fost atât de puternic încât bucăți desprinse din mașină au fost împrăștiate pe o porțiune mare de drum. Conducătorul autoturismului a decedat.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că nu se aflau sub influența alcoolului.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Citește și: Cum va fi vremea săptămâna aceasta

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS