Un jandarm gorjean a devenit campion naţional la şah în cadrul unui campionat destinat angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne. Este vorba de plutonierul adjunct Constantin Târban, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Jandarmul s-a clasat pe primul loc la categoria la care a participat. „Săptămâna trecută, în localitatea Călimănești, județul Vâlcea, s-a organizat și desfășurat Etapa finală a Campionatului de Șah al Ministerului Afacerilor Interne, organizat de Centrul Cultural al MAI care a reunit un număr de peste 60 de participanți din toate armele și stucturile MAI, care pe parcursul unei săptămâni au avut confruntări strânse în sportul minții. Din lotul reprezentativ al Jandarmeriei Române a făcut parte și plutonierul adjunct Târban Constantin din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, care în urma desfășurării concursului, participând la un număr de 9 runde și acumulând un 6 puncte, s-a clasat pe locul I la categoria NECLASIFICAȚI, fiind premiat de organizatori cu medalie și diplomă. Colegul nostru pltonierul adjunct Târban Constantin are o vastă experiență a concursurilor organizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, fiind prezent la ultimele opt ediții ale Campionatului de Șah al MAI precum și la cele organizate interinstituțional la nivel județean și la nivelul unității noastre”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.
Jandarm gorjean, campion naţional la şah

ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei