31.2 C
Craiova
luni, 4 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateAntonescu: Silaghi şi Eduard Hellvig merg în Parlamentul European

Antonescu: Silaghi şi Eduard Hellvig merg în Parlamentul European

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, liderul liberalilor, a declarat azi că motivul pentru care Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig au demisionat din Parlament este pentru a prelua mandatele de europarlamentari.

„Motivul este unul simplu. Cum ştiţi, prin plecarea din Parlamentul European a domnului Cristian Buşoi şi a doamnei Ramona Mănescu, s-au vacantat două locuri care, în mod normal, sunt completate cu colegi de pe listă, cu cei care doresc să folosească această candidatură pentru că au fost şi colegi care nu au dorit. Domnul Silaghi şi domnul Hellvig se aflau pe această listă şi merg în PE. Dacă în legătură cu domnul Silaghi există întrebarea privitoare la situaţia sa juridică, nu are niciun fel de influenţă, Parlamentul European are aceleaşi reguli ca şi Parlamentul României. În niciun fel prezenţa sa în PE nu va obstrucţiona sau întârzia demersurile pe care DNA sau altcineva va dori să le facă”, a spus acesta, potrivit Agerpres.

Deputaţii PNL Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig şi-au dat azi demisia din Parlament, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în plen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS