Știri de ultima orăBani & AfaceriPlanul de reorganizare pentru combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea va fi finalizat pâna în octombrie

Planul de reorganizare pentru combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea va fi finalizat pâna în octombrie

Planul de reorganizare pentru Oltchim SA din Râmnicu Vâlcea, societate aflată în insolvenţă, ar putea fi finalizat până în octombrie, a declarat ieri, Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim, citat de agerpres.ro.

„Probabil că vom fi gata în octombrie cu un plan de reorganizare care să fie confirmat de judecătorul sindic”, a afirrmat Gheorghe Piperea.
Acesta a arătat că, în momentul de faţă, există ‘cel puţin trei investitori care au făcut oferte cu cifre, cu numere’, iar pe lângă aceste oferte concrete ‘mai sunt cel puţin şapte care sunt în stadiul de scrisoare de intenţie’.
După ce vor fi selectate trei sau patru oferte din cele zece prezentate, urmează o procedură de ‘due diligence’ ‘pe care fiecare trebuie să şi-o efectueze’ şi faza de negociere efectivă. „Între timp, noi vom fi constituit SPV-ul (Oltchim 2 – n.r.), vom fi pregătit planul de reorganizare şi discuţiile cu creditorii”, a adăugat administratorul judiciar al Oltchim, precizând că acesta este procesul pe care-l anticipează că va fi derulat până în octombrie. Potrivit Ministerului Economiei, din structura actuală a Oltchim SA se va desprinde o structură funcţională din punct de vedere tehnic şi productiv – Oltchim SPV, societate cu personalitate juridică distinctă de Oltchim SA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS