Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă eliberarea adeverințelor pentru fermierii care au depus Cererea de plată în cadrul Campaniei 2026, documente necesare pentru accesarea creditelor destinate finanțării activităților agricole.
APIA anunță că adeverințele sunt eliberate pentru mai multe intervenții gestionate de instituție, inclusiv pentru schemele de sprijin pentru venit, agro-mediu și climă, agricultură ecologică și zone afectate de constrângeri naturale.
La solicitarea fermierilor, instituția eliberează documente care confirmă suprafața determinată la plată și îndeplinirea condițiilor generale de eligibilitate prevăzute de legislația în vigoare.
Pot fi folosite pentru accesarea creditelor
Adeverințele APIA certifică și faptul că beneficiarii nu fac obiectul excluderilor de la plată, acestea putând fi utilizate pentru obținerea de credite necesare desfășurării activităților agricole curente.
Potrivit instituției, valoarea creditelor acordate poate ajunge până la 90% din suma calculată conform adeverinței APIA.
Creditele pot fi garantate prin:
- Fondul de Garantare a Creditului Rural
- Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii
Peste 1.200 de adeverințe deja eliberate
Până în prezent, APIA a emis:
- 735 de adeverințe pentru intervențiile BISS și CRISS;
- 542 de adeverințe pentru intervențiile de mediu și climă.
Fermierii pot solicita documentele și online
Pentru reducerea timpului de așteptare și simplificarea procedurilor, fermierii pot solicita adeverințele și prin mijloace electronice, direct către centrele APIA.
Convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și fondurile de garantare sunt disponibile pe site-ul oficial al instituției, la secțiunea „Convenții, Acorduri, Protocoale”.
Directorul general al APIA, Adrian Pintea, recomandă fermierilor să analizeze atent ofertele de finanțare disponibile, inclusiv costurile și comisioanele aferente.
Citește și: Zeci de persoane evacuate după pulverizarea unui spray iritant într-o școală din Petroșani

