Perechea româno-ucraineană Gabriela Ruse/Marta Kostiuk s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Slem al anului, după ce a trecut, vineri, de cuplul Nicole Melichar-Martinez (SUA)/Erin Routliffe (Noua Zeelandă), cu 6-3, 6-4.
Ruse şi Kostiuk au obţinut victoria după o oră şi 23 de minute în faţa favoritelor numărul cinci ale probei, fără a-şi pierde serviciul.
În turul secund, Ruse şi partenera sa vor înfrunt perechea indoneziană Aldila Sutjiadi/Janice Tjen. Ruse şi Kostiuk şi-au asigurat un cec de 29.000 de lire sterline şi 130 de puncte WTA la dublu.
Irina Begu, Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea, OUT în primul tur la dublu
În alt meci din primul tur, Irina Begu şi Jaqueline Cristian au fost învinse de cuplul Elise Mertens (Belgia)/Shuai Zhang (China), cap de serie numărul patru, cu 1-6, 1-6, în 59 de minute. Begu şi Cristian s-au ales cu 18.000 de lire şi 10 puncte WTA. Jaqueline și Begu, la fel ca Gabriela Ruse, au fost eliminate în primul tur al probei de simplu de la Wimbledon.
Pe tabloul de dublu mai figura şi perechea româno-rusă Sorana Cîrstea/Ana Kalinskaia, care s-a retras înaintea partidei cu ucrainencele Anhelina Kalinina/Daiana Iastremska.
Sorana Cîrstea rămâne în competiție la simplu, unde s-a calificat în turul al 3-lea, după ce a învins-o fără probleme pe australianca Kimberly Birrell, cu 6-3, 6-4.
Citește și: CM 2026 / Tabloul fazei eliminatorii – rezultate și program

