Știri de ultima orăActualitate Secţiile ÎCCJ vor fi reorganizate, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil

Secţiile ÎCCJ vor fi reorganizate, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil

Secţiile instanţei supreme vor fi reorganizate începând de la 1 octombrie, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, decizia Colegiului de conducere al ÎCCJ prin care Secţia Civilă devine Secţia I Civilă, iar cea Comercială Secţia a II-a Civilă fiind publicată în Monitorul Oficial, informează NewsIn.
Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, pe 22 septembrie, adoptarea unei hotărâri prin care a fost modificat şi completat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a instanţei supreme.
Potrivit modificărilor, începând cu data de 1 octombrie, atunci când intră în vigoare noul Cod civil, Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală a Înaltei Curţi devine Secţia I Civilă, iar Secţia Comercială Secţia a II-a Civilă.
Astfel, instanţa supremă va fi organizată în Secţia I Civilă, Secţia a II-a Civilă, Secţia Penală şi Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. De asemenea, vor funcţiona în continuare patru complete de 5 judecători, precum şi Secţiile Unite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS