33.1 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriMurphy’s, local cu personalitate

Murphy’s, local cu personalitate

Gândit ca un local pentru prieteni, în patru ani, afacerea Murphy's s-a extins şi în alte domenii de activitate. Acesta este rezultatul lucrului făcut cu multă muncă şi foarte mult suflet.

Povestea afacerii Murphy's a început pe 19 februarie 2005. „Ieşeam în oraş cu prietenii şi mereu era câte ceva care nu ne convenea, aşa că am hotărât să fac un local pentru prieteni“, a explicat Neluţu Vărgatu, managerul localului, modul în care a demarat afacerea. Şi pentru că a dorit să fie un loc altfel, la momentul deschiderii, Murphy's Pub era singurul local din Craiova în care se mai cânta muzică live.
Dacă la început a fost un local pentru prieteni, în timp, Murphy's a devenit o afacere în adevăratul sens al cuvântului – de trei ani s-a extins şi în alte domenii. Activitatea localului se suprapune cu cea de prestări servicii de natură informatică (proiectare reţele calculatoare, activităţi de service, proiectare pagini web).
În plus, pe parcursul celor patru ani de existenţă, localul a fost gazda unui număr mare de evenimente culturale (piese de teatru – „Aplauzele le iau mâine“, „Taina cerşetorului“; recitaluri Nicu Alifantis, Ada Milea, Tatiana Stepa, Folk Memoriam; nopţi de jazz cu Mircea Tiberian, Marius Popp Quartet, The Others, Slang, Blazzaj, Night Losers, Butterflies in my stomach; seri de poezie), şi nu numai (a fost gazda celor trei Geek-Meet). „Nu am făcut asta pentru imagine, ci pentru că evenimentele de factură culturală ne sunt aproape de suflet. Am dorit în permanenţă să oferim altceva craiovenilor“, a precizat Neluţu Vărgatu.

„E o afacere foarte solicitantă“

Evoluţia în timp a afacerii s-a datorat, în primul rând, multor zile de muncă, dar şi implicării. „E o afacere foarte solicitantă, în sensul că 80% din timpul care îi este destinat trebuie, de fapt, alocat clienţilor. Acest fapt a şi dus la formarea unei relaţii de prietenie cu aceştia“, a spus managerul afacerii, specialist IT de profesie, care a explicat că rigoarea dată de informatică şi suportul constant oferit de familie l-au ajutat foarte mult în administrarea acestui gen de business. Potrivit acestuia, nivelul actual al afacerii se datorează însă lucrului făcut cu multă muncă şi foarte mult suflet.

Angajaţii sunt cheia succesului

Un rol important în dezvoltarea afacerii l-a avut personalul. De aici, a rezultat şi principala dificultate cu care s-a confruntat în timp. „Personalul se găseşte foarte greu. Din nefericire, forţa de muncă din Craiova pe acest segment nu e tocmai bine pregătită şi, cel mai important, suferim la capitolul loialitate. Am reuşit însă să formăm o echipă închegată, care-şi face treaba cu profesionalism“, a spus Neluţu Vărgatu. Potrivit spuselor acestuia, cei care visează la o afacere similară şi care pornesc cu gândul că aceasta le-ar putea aduce profit într-un timp foarte scurt ar fi bine să se gândească de două ori înainte de a scoate bani din buzunar. Asta deoarece necesită investiţii constante în instruirea personalului şi în echipamente profesionale, care se amortizează în timp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII