29.5 C
Craiova
luni, 22 septembrie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriForţa de muncă, încă ieftină în Est

Forţa de muncă, încă ieftină în Est

Monedele puternice şi creşterile salariale au sporit costurile de producţie în fostele republici comuniste din Europa Centrală, dar această regiune este în continuare mult mai ieftină decât ţări precum Germania sau Franţa.

 

Potrivit unei analize a agenţiei Reuters, în cele mai mari patru economii care au aderat la Uniunea Europeană în anul 2004, productivitatea pe angajat reprezintă două treimi, până la trei sferturi din media europeană, în timp ce salariile reprezintă mai puţin de o treime, potrivit informaţiilor din anul 2007. În Cehia, ora de muncă a costat, în medie, 7,4 euro în anul trecut. Ea este urmată de Ungaria, cu şapte euro, Slovacia, cu 6,3 euro, şi Polonia, cu 5,9 euro. În Germania, ora de muncă a fost 33 de euro, iar media în Uniunea Europeană a fost de 22,3 euro.

 

Cehia

 

Este cea mai atractivă destinaţie pentru investiţiile străine directe, în special provenind din Germania. Ţara a obţinut 2,53 puncte pe o scară de la 1 la 6 (1 fiind cea mai atractivă), potrivit unui studiu realizat de Camera germană de Comerţ în regiune.

Potrivit Eurostat, productivitatea muncii în Cehia pe angajat este estimată anul acesta la 74,3% din media europeană, faţă de 103,8% în Germania, 122,2% în Franţa şi 68,7% în Portugalia. Coroana cehă s-a apreciat cu 9,6% anul acesta faţă de euro, ceea ce a afectat profiturile firmelor de export în zona euro.

Negocierile salariale se poartă la nivel de companie, iar o mare parte dintre cele pentru anul 2008 sunt în curs de desfăşurare. Principalul sindicat i-a sfătuit pe membrii săi să ceară o mărire cu cel puţin 8%.

 

Slovacia

 

Se află pe primul loc în ceea ce priveşte productivitatea în rândul celor patru foste republici comuniste luate în considerare, cu 78,9% din media UE pe angajat. Coroana slovacă a crescut cu 9,5% în 2008, înainte de a se stabiliza la cursul de 30,3 coroane pentru un euro. Autorităţile au fixat această valoare ca referinţă pentru trecerea la moneda unică europeană, pe 1 ianuarie.

Cel mai mare sindicat din ţară, KOZ, a ajuns la un acord cu patronatul pentru o creştere salarială cu 6,5% pentru cei peste 150.000 de membri ai săi, mai puţin faţă de cele şapte procente cerute.

 

Ungaria

 

Productivitatea pe angajat în Ungaria a reprezentat 74,2% din media UE. Forintul s-a apreciat cu 11,91% faţă de euro în 2008. Creşterile salariale din sectorul privat sunt negociate între patronat, sindicate şi guvern. În luna decembrie s-a decis ca salariile să fie majorate cu 5-7,5% în anul 2008. În general, aceste acorduri fixează o limită inferioară, iar creşterea salarială propriu-zisă depăşeşte în general acest nivel. Un studiu realizat de Camera Comerţului Ungaro-Germană, pe un eşantion de 75 de companii, a arătat că majorarea aşteptată este de 6%, în timp ce banca centrală o estimează la 7,7%.

 

Polonia

 

Productivitatea poloneză pe angajat a fost de 65,7% din media europeană, iar zlotul s-a apreciat anul acesta cu 10,4% faţă de euro. În ceea ce priveşte salariile, în sectorul privat, această problemă este rezolvată între sindicate şi companii. Guvernul a majorat însă salariul minim pentru anul 2008 cu 20%, la 1.136 de zloţi (464,2 dolari).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS