24.3 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024

Arhive Zilnice: Sept. 14, 2016

Ministerul Energiei a numit Consiliul de Supraveghere la CEO

Ministerul Energiei a încheiat procedurile de selecție a administratorilor, în concordanță cu principiile Ordonanţei de Urgenţă 109/2011, privind guvernanţa corporativă, pentru trei companii aflate în autoritatea instituției, între care şi Complexul Energetic Oltenia(CEO). Astfel, au fost desemnaţi noi membri în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia. Potrivit Ministerului Energiei,  în urma procesului de recrutare, au fost selectaţi următorii membri pentru Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia:Robert Ghelasi, Cornel Bobâlcă, Dan Codescu, Florin Marin, Simona Fătu şi Constantin Jujan. Este de amintit că Bobâlcă a făcut parte şi din vechiul Consiliul de Supraveghere al CEO. Trebuie să recruteze un Directorat Procesului de selecţie şi recrutare a fost desfăşurat, în baza legii, de o asociaţie independentă, formată din Pricewaterhouse Coopers Tax Advisors & Accountants și George Butunoiu Group. „Persoanele selectate pentru a face parte din Consiliul de Supraveghere al C. E. Oltenia au sarcina de a recruta urgent un Directorat definitiv, care să continue  implementarea  planului de eficientizare a companiei. În lunile următoare, Consiliul de Supraveghere va trebui să prezinte un plan de dezvoltare pe termen scurt şi mediu, care să traseze direcţiile clare privind planul de investiţii, modernizarea grupurilor energetice proprii sau retehnologizarea carierelor de minerit. Mă aştept ca acest Consiliu de Supraveghere să ţină compania departe de ingerinţe politice nefaste, să curme risipa şi lipsa de integritate, protejând astfel interesele acţionarului, dar mai ales pe cele ale salariaţilor şi ale Gorjului. Indiferent cât de grea va fi această misiune, le voi sta mereu alături”, a precizat ministrul Energiei, Victor Grigorescu. În momentul de faţă, preşedinte al Directoratului CEO şi manager interimar al companiei este Ionel Ilie, şeful Diviziei Energetice. Societatea deţinută în procent de 77% de Ministerul Energiei trece printr-un proces de restructurări de personal şi reorganizare şi a încheiat anul trecut cu pierderi de peste 900 de milioane de lei.

Pietonii – pe stradă, mașinile – pe trotuar

Un cititor GdS a ridicat ieri problema parcărilor neregulamentare din zona școlilor, care îi determină pe elevi „să ocolească...

Unde ajung deșeurile colectate selectiv de craioveni?

Sunt craioveni care spun că efortul lor de a arunca gunoiul selectiv este în zadar, deoarece operatorul local colectează...

Horoscop

Berbec Vă aflați într-o dispoziţie foarte generoasă. Simţiți nevoia să împărtăşiți cu ceilalţi ideile, cunoştinţele şi chiar bunurile personale. Din...

Întreruperi energie electrică de mâine

DOLJ • Între orele 8.30 - 16.30, Calafat PT Grup Școlar Agricol Calafat, blocurile B 4 A, B 4 B. •...

Bancul zilei

Google a deschis un birou unde te poți duce să întrebi absolut orice. Vine Costică și întreabă: - Unde este...

„Veteranii“ Lică și Olteanu vor să ducă România la...

Naționala masculină de volei a României va disputa zilele următoare primul turneu din preliminariile Campionatului European, în Sala Polivalentă...

Alina Duță a depășit așteptările și a luat bronzul...

Reprezentanta Clubului Sportiv „Gladiator Gym“ Craiova, Alina Duță, a urcat pe podium la Campionatul Național de Fitness Seniori și...

Dinamyk a făcut legea la Târgu Mureș

  Formația de juniori C (copii născuți în anul 2002 și mai mici) a clubului Dinamyk Craiova și-a trecut în...

Geolgău mizează pe victoria Craiovei în meciul cu Chiajna

Managerul departamentului de scouting din cadrul FRF, Gheorghiță Geolgău (foto), a profitat de zilele libere de la sfârșitul săptămânii...

Gazeta de Sud

81,522FaniÎmi place
874CititoriConectați-vă
723CititoriConectați-vă
34,900AbonațiAbonați-vă