Căscat pentru socializare
Căscatul este unul dintre gesturile cele mai frecvente şi, totodată, şi cel mai puţin înţeles. El apare încă din burta mamei şi nu se mai încheie niciodată. Acum a apărut o nouă ipoteză: este contagios pentru că este util pentru socializare. De altfel, există mai multe teorii privind căscatul, însă lipsesc probele experimentale care să demonstreze că ele sunt corecte. Hipocrate, în secolul IV înainte de Hristos, spune că în acest fel ne eliberăm de „aerul rău“ şi facem loc în creier pentru mai mult „aer bun“. Versiunea modernă şi mai evaluată a acestei teorii spune că prin căscat se măreşte nivelul de oxigenare a sângelui şi scade nivelul de bioxid de carbon. Alţi cercetători spun că datorită căscatului putem rămâne treji mai mult timp. De asemenea, prin intermediul căscatului se reglează temperatura corporală. Altă teorie modernă care este în curs de verificare spune că tot datorită căscatului se ajunge la un echilibru între presiunea din urechea medie şi presiunea aerului extern. Însă, la ce este util căscatul? Copiii cu vârsta mai mică de cinci ani nu sunt „victime“ ale căscatului contagios, în timp ce nu acelaşi lucru se poate spune despre adulţi, dar şi despre maimuţele sau câinii – animale cu capacităţi sociale avansate. Din câte se pare, înainte ca acest căscat să devină contagios, este necesară o înţelegere a stării mentale a celorlalţi. Această idee este susţinută de observaţiile directe efectuate cu ajutorul rezonanţei magnetice. Astfel, s-a constatat că atunci când pur şi simplu îi observăm pe ceilalţi căscând, la nivel cerebral se activează anumite regiuni responsabile cu imitarea, empatia şi comportamentul social. În opinia lui Adrian G. Guggisberg, cercetător la Universitatea din Geneva, această interpretare socială este singura în stare să ofere un răspuns plauzibil la toate aspectele acestui fenomen.
