19.8 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSportLoredana Dinu nu şi-a dezamăgit maestrul

Loredana Dinu nu şi-a dezamăgit maestrul

Loredana Dinu a dedicat victoria antrenorului care a descoperit-o, regretatul Dumitru Popescu (Foto: Lucian Anghel)
Loredana Dinu a dedicat victoria antrenorului care a descoperit-o, regretatul Dumitru Popescu (Foto: Lucian Anghel)

La Sala Polivalentă din Bănie s-a desfăşurat sâmbătă ediţia a cincea a turneului internaţional de scrimă „Alfredo Bachelli“.
Au venit să se dueleze pe planşă 106 spadasini, dar marele absent a fost iniţiatorul acestei competiţii, regretatul antrenor emerit Dumitru Popescu, cel care s-a stins din viaţă în luna iunie, la 72 de ani, în timp ce pregătea în detaliu, ca în fiecare an, organizarea turneului „Bachelli“.
Până când se va organiza turneul care va purta numele regretatului antrenor, Pavel Badea, directorul clubului organizator, CS Universitatea Craiova, a anunţat că ediţia din acest an a trofeului „Bachelli“ va fi dedicată memoriei lui Dumitru Popescu.

„A câştigat cea care s-a concentrat mai bine“

Loredana Dinu (dreapta) a învins-o în finală pe Simona Pop
Loredana Dinu (dreapta) a învins-o în finală pe Simona Pop

La feminin, competiţia a fost câştigată de craioveanca Loredana Dinu, fosta elevă a maestrului Popescu, spadasină care a fost crescută de la 11 ani şi condusă spre marea performanţă de valorosul tehnician. Loredana, care acum reprezintă clubul Dinamo Bucureşti, s-a întâlnit atât în semifinale, cât şi în finală cu colege de la lotul naţional, stelistele Simona Gherman, apoi Simona Pop. Le-a învins pe ambele, cu scorul de 15-12, respectiv 15-13, iar la final a spus că în momentele dificile s-a gândit la fostul ei antrenor. A dedicat victoria celui care i-a fost ca un tată. „A fost greu, pentru că ne cunoaştem foarte bine între noi. A câştigat cea care s-a concentrat mai bine în momentele-cheie. Când eram condusă, am revenit psihic. Domnul profesor mi-a dat putere şi cu gândul la dumnealui am reuşit să mă adun“, a spus spadasina, care a urcat pe podiumul de premiere cu un tricou pe care avea inscripţionată o poză cu ea şi regretatul Dumitru Popescu, cel care o sfătuia mereu, indiferent ce club reprezenta multipla medaliată la Mondiale şi Europene.

Loredana Dinu şi Simona Pop, adversare pe planşă, prietene după încheierea confruntării
Loredana Dinu şi Simona Pop, adversare pe planşă, prietene după încheierea confruntării

Mironov: Popescu a fost un pedagog extraordinar

Alexandru Mironov (al treilea din dreapta) a evocat memoria fostului său coleg, Dumitru Popescu
Alexandru Mironov (al treilea din dreapta) a evocat memoria fostului său coleg, Dumitru Popescu

Pentru profesorul Popescu s-a ţinut şi un moment de reculegere înainte de festivitatea de premiere, iar fostul său coleg, Alexandru Mironov, a evocat personalitatea celui dispărut, spunând că: „Spadasinul Dumitru Popescu s-a dovedit a fi un pedagog extraordinar. El a inventat concursurile de educaţie fizică pentru copii. A fost conducător al sportului doljean, apoi, ca antrenor, a dus echipa României de spadă băieţi la Campionatul Mondial pe locul şase. A fost un om de sport a cărui pierdere o regretăm cu toţii“.

Ana Popescu (Brânză), doar locul 10

Pe podium, în întrecerea feminină au mai urcat Simona Gherman (Steaua) şi Bianca Benea (CSM Oradea), iar în primele opt clasate s-a regăsit şi o reprezentantă a unui club din Bănie. Bianca Mitricof, de la CSM Craiova, a încheiat competiţia pe locul cinci, din 50 de participante. Pe locul şase s-a clasat Amalia Tătăran (Dinamo), urmată de craioveanca Anca Măroiu (Steaua), şi Ana Maria Constantin (Dinamo). Vicecampioana olimpică Ana Maria Popescu (Brânză) s-a clasat pe locul 10, fiind eliminată de colega de club Anca Măroiu. La rândul său, Măroiu a fost învinsă de Bianca Benea de la Oradea.

Podeanu: Rezultatele, subiect de meditaţie pentru Anca şi Ana

Selecţionerul Dan Podeanu, originar din Craiova, a privit cu atenţie fiecare asalt şi a tras concluziile: „Mi s-a părut o competiţie foarte bună, la final de cantonament, pe care l-am avut în Bucureşti, înaintea plecării spre China, la un concurs de Cupă Mondială. Fetele şi-au controlat pregătirea şi s-au străduit să-şi arate forma de la ora actuală. Ana Maria Brânză nu a prins primele opt. În asalturile dintre ea şi Anca Măroiu poate câştiga oricine. Acum a câştigat Anca. Nu este un capăt de ţară. Este foarte bine ca subiect de meditaţie pentru ambele, mai ales că Anca a luat bătaie după aceea de la Bianca Benea, medaliată la Europenele de cadeţi”.

Cinci craioveni în primii opt sportivi

La masculin, finala a fost între doi sportivi de la CSM Satu Mare.
Câştigător a ieşit Andrei Timoce, care l-a învins pe Birtalan Arkoşi, scor 8-6. Podiumul a fost completat de doi spadasini de la clubul gazdă, CS Universitatea Craiova, Mario Persu şi Liviu Dragomir. Pe locul cinci s-a clasat Ştefăniţă Vâlceanu, tot de la CS Universitatea Craiova, urmat de Tatian Bolboceanu (CSM Craiova), Adrian Pop (CSM Satu Mare) şi Alin Mitrică (CSU Craiova). Câştigătorii au primit un trofeu în formă de spadă şi câte 1.500 de lei. Ca o noutate, primii opt clasaţi, atât la fete, cât şi la băieţi, au primit, cu ajutorul sponsorilor, şi premii în bani. În afară de români, la competiţie au mai venit spadasini din Macedonia, Bulgaria şi Serbia.

Plachetă pentru CSU

Marius Florea, secretarul general al Federaţiei Române de Scrimă, a oferit directorului CS Universitatea Craiova, Pavel Badea, o plachetă, pentru buna desfăşurare a competiţiei. La rândul său, Badea a mulţumit celor de la LPS „Petrache Trişcu“ pentru buna colaborare, şi a reafirmat dorinţa ca trofeul „Bachelli“ să treacă de anul viitor la nivelul următor, adică să fie cotat ca un concurs-satelit din cadrul Cupei Mondiale: „Mulţumim componenţilor echipelor naţionale pentru că prin prezenţa lor aici gradul de valoare al concursului a crescut. Sperăm ca la anul, datorită bunei organizări, să intrăm în circuitul european al concursurilor satelit“.

Galerie foto realizată de Lucian Anghel:

DSC_0227

DSC_0217

DSC_0218

DSC_0209

 

DSC_0208

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS