15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSportDragomir, nemulţumit de selecţioner

Dragomir, nemulţumit de selecţioner

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a opinat că echipa României a fost „de râsul lumii“ în meciul cu Insulele Feroe. „Corleone“ a adăugat că, în cazul în care România nu învinge în următorul meci din preliminariile CM 2010, cu Franţa, selecţionerul Victor Piţurcă trebuie să fie demis.
„După rezultatul ăsta, săracul Piţurcă se agaţă de orice pai. Poate să câştige cu Franţa, în Austria, şi atunci e antrenor bun. Dacă nu, atunci e altceva. Cu Feroe bine că a ieşit aşa. Meciul a fost de râsul lumii. Dacă facem o selecţionată a Diviziei C şi nu-i batem, eu îmi dau demisia de la LPF. Feroe nu bate nici măcar echipa jurnaliştilor din România. Pe Piţurcă îl susţin până la meciul cu Franţa. Dacă nu câştigă, trebuie să fie schimbat. Un egal ar compromite calificarea“, a spus preşedintele LPF.
Preşedintele LPF a menţionat că nu vrea să-l acuze pe selecţioner, deşi este deranjat de faptul că acesta stă în aceeaşi barcă şi cu directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu.
„Nu l-am acuzat până acum pe Piţurcă, dar dacă nu e amic nici cu mine, nu mai vorbeşte nici cu Sandu, atunci să stea cu Lupescu. Nu mă apuc însă să dau în Piţurcă. Poate nici eu nu mai vreau să fiu amic cu el. O să spun odată cât ajutor i-am dat. Îl apreciez în continuare ca antrenor. Că are defectele lui, e altceva“, a precizat Dragomir.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS