Miza alegerilor s-a mutat brusc prin câteva intervenţii insolite ale lui Traian Băsescu, care rămâne un bun comunicator şi întoarce opinia publică aşa „cum vrea muşchii lui“. Acum nu prea ne mai gândim la cine câştigă. E clar că lupta se dă între PSD şi PD-L şi că, în rândul trei, va veni PNL. E clar că nimeni nu va obţine 51% şi, foarte probabil, nici măcar 40%. Partidele şi-au desemnat cu pompă candidaţii la funcţia de premier şi merg cu ei înainte ca nişte stindarde. În această formulă, ele obţin victoria/înfrângerea şi se consideră îndreptăţite să pretindă preşedintelui să fie respectat votul electoratului. Dacă Geoană câştigă alegerile, trebuie să îl pui prim-ministru, zic ele, pentru că pe el l-a vrut lumea. Băsescu zice că nu. Teoria lui este că poate să ignore ce au hotărât nişte congrese şi că el alege pe cine vrea, chiar dacă electoratul a dat votul unui partid sau altuia. Candidaţii la preşedinţie din vechile alegeri au fost înlocuiţi de candidaţii de premier. Chestiunea este că la Cotroceni gândirea prezidenţială arăta că el poate numi un premier pe criteriul „încrederii pe care i-o inspiră un politician“. În acest caz, întrebarea care se naşte este: de ce mai facem alegeri şi nu numeşte de pe acum un premier? Ar da astfel o şansă în plus formaţiunii pe care o agrează. Dacă lumea ar şti cine este favoritul lui de pe acum, e de bănuit ca ar vota acel partid, acel candidat, în ideea de a sprijini un guvern tare, şi s-ar crea o majoritate confortabilă.
Adevărul este că lucrurile sunt mult mai complicate decât par. Băsescu vrea să fie reales preşedinte şi are nevoie neapărat de un guvern care să îi organizeze alegerile cum vrea el. Adică să îl susţină şi să răspundă prompt la comenzile sale. Vrea un guvern capabil să mobilizeze electoratul în jurul său. Între alegerile din noiembrie şi cele prezidenţiale avem un interval de timp relativ scurt, de mai puţin de un an. Până la apariţia crizei financiare mondiale, lucrurile erau limpezi. Acest guvern fidel, docil, putea fi condus de un amic politic din PD-L, Boc, Stolojan, Videanu. A apărut însă ceva nou. Vin câteva luni foarte grele din punct de vedere economic, cu şomaj, căderea leului, inflaţie, taxe şi, oricum, cu multe veşti proaste. Se va instala o stare de panică şi nesiguranţă. Guvernul pro-Băsescu va avea de plătit aceste oale sparte. În mai mare măsură însă, nota de plată va fi achitată la alegerile prezidenţiale de Traian Băsescu şi nu de figurile noi aflate în cursă. Băsescu riscă, dacă pune guvernul dorit de el la Palatul Victoria, să devină, ca în armată, „ţinta nr. 1“ din poligon, una în care trage toată lumea.
În aceste condiţii, mă întreb dacă nu e mai practic, în perspectiva alegerilor din toamna viitoare, să desemneze un premier care nu e din PD-L sau dintre amicii săi politici. Astfel, el va putea să îşi facă jocul obişnuit de a ataca guvernul. Va avea nevoie în campanie de un ţap ispăşitor ca să aibă pe cine da vina pentru nemulţumirile populaţiei, inevitabile, în următoarele luni, după cum ne arată agenţiile&mass-media internaţionale şi autohtone. Acest joc e singurul în stare să îi garanteze cât de cât un scor bun la alegeri în circumstanţele date. Altfel, va fi pus în defensivă de presă şi, mai ales, de ceilalţi candidaţi, care atât aşteaptă. Dacă nu, i se va pune în cârcă situaţia de criză şi va pierde alegerile. Or, este exact ceea ce Băsescu vrea să evite cu orice preţ. Nu ştiu cât de inteligent va juca şi ce soluţie va alege, dar e de urmărit cu atenţie jocul lui.
