Pensia, la ruleta inflaţiei

Interesantă dezbaterea privind impunerea unui prag minim de rentabilitate a plasamentelor în fondurile private de pensii obligatorii la nivelul inflaţiei. Dacă această propunere a Grupului de Economie Aplicată, în calitate de iniţiator, alături de Societatea Academică din România, Academia de Advocacy, Confederaţia Patronală a Industriilor, Serviciilor şi Comerţului, Blocul Naţional Sindical şi Cartel Alfa, s-a izbit de opoziţia vehementă a actorilor din piaţă reuniţi în Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România, cel puţin la nivel de percepţie publică a avut un succes anticipat. Cu gândul încă la experimentele dureroase cu fondurile de investiţii, memoria SAFI sau FNI nefiind complet ştearsă, majoritatea românilor dau dovadă de aversiune faţă de risc. Recentul sondaj comandat de GEA şi realizat de IMAS confirmă acest lucru, 84 la sută dintre cei intervievaţi susţinând impunerea pragului minim de rentabilitate. „Profilul dominant al contribuitorilor la pensia privată obligatorie este, aşadar, de aversiune la risc. În plus, o pondere importantă (14% pentru grupa 18-29 de ani, 20% pentru grupa 30-44 de ani) o reprezintă cei care nu aşteaptă nimic de la pensia privată obligatorie, considerând acei bani drept pierduţi“, se arată în comunicatul GEA. Totodată, reprezentanţii Grupului de Economie Aplicată apreciază că rezultatele sondajului confirmă susţinerea de către majoritatea populaţiei care contribuie la Pilonul II a propunerii privind introducerea unui randament minim garantat, egal cu inflaţia. La nivel de imagine şi de percepţie, Grupul de Economie Aplicată a punctat, reuşind astfel să readucă în prim-plan un subiect fierbinte. Acest fapt poate fi pus şi pe seama carenţelor în explicarea mecanismului de funcţionare a sistemului. Campania de publicitate a fost una agresivă, lipsind tocmai caracterul informativ. Şi ar mai fi ceva. Replica dată de către reprezentanţii Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, la propunerea formulată de organizaţiile societăţii civile, a fost, din punctul meu de vedere, extrem de fragilă. În opinia acestora, impunerea acestui prag minim de rentabilitate la nivelul inflaţiei ar forţa fondurile private de pensii să se îndrepte exclusiv către investiţii fără risc, pe termen scurt, cu repercusiuni asupra randamentelor pe termen lung. Poate trebuia mai bine explicat acest proces deoarece iniţiatorii „pragului“ au venit cu argumente şi cu exemple. Unele dintre ele, chiar cu impact emoţional. Românii nu participă benevol la sistemul pensiilor private, chiar dacă puteau alege un fond sau altul. Ei au fost obligaţi prin lege, iar în acest caz trebuie să existe o minimă garanţie, măcar din partea administratorilor de fonduri care vor gestiona sume importante, trebuind să genereze resurse pentru viitoarele pensii. Or, în caz de eşec, cotizantul obligat se poate întoarce chiar împotriva statului, solicitând daune. „Istoria a demonstrat că investiţiile de portofoliu pe orizonturi mari de timp prezintă un risc ridicat. De exemplu, un studiu al cărui coautor este un cercetător GEA, studiu publicat recent într-un jurnal din Marea Britanie, arată, pe o analiză multianuală a fondurilor de pensii private listate la Bursa din Londra, că probabilitatea de a obţine randamente mai mici decât cele promise de administratorii fondurilor de pensii private este de peste 75%. Dacă riscurile sunt liber asumate, în cadrul pensiilor private facultative, nu este nici o problemă; dar dacă eşti obligat să îţi asumi aceste riscuri, în cadrul pensiilor private obligatorii, ni se pare normal să existe şi o garanţie minimală – nu că vei primi randamentele promise, ci măcar că nu vei pierde banii depuşi“ – se arată în scrisoarea de fundamentare a propunerii de stabilire a unui grad minim de rentabilitate. În acest caz, cei care administrează fondurile de pensii private nu au venit cu o contrareplică solidă. Simplificând lucrurile, dacă nu erau obligaţi de lege să cotizeze la un fond de pensii, cetăţenii se puteau orienta în mod voluntar către alte plasamente, chiar şi în poliţe facultative de pensii private, unde riscul era asumat de deponent. „Titlurile de stat şi dobânzile la depozitele bancare nu pot fi nominal negative, în timp ce randamentul net al unor fonduri de pensii poate fi. Mai mult, randamentele titlurilor de stat şi dobânzile la depozitele bancare, în condiţii de concurenţă pe piaţă, sunt în general şi pe termen mediu peste rata inflaţiei, deci real-pozitive (pentru că altfel populaţia nu va dori să economisească)“ – mai pune „sare pe rană“ nota de fundamentare remisă de către reprezentanţii societăţii civile. Fără a mai vorbi despre exemplele de practică internaţională, se poate spune că prin publicarea datelor din sondajul IMAS se readuce în atenţia publică necesitatea discutării şi clarificării acestui subiect deosebit de fierbinte. De această dată, cu date şi argumente solide, altfel dăm impresia că jucăm pensiile viitoare ale românilor la ruleta inflaţiei.