25.1 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDumnezeu si bolnavii din România

Dumnezeu si bolnavii din România

Scena e cunoscuta, deoarece a facut o buna cariera in presa din România in ultima vreme. Ea s-a petrecut undeva in provincie, la Timisoara, daca nu ma insel, si a fost reluata de mai multe ori de posturile de televiziune. Interesul pe care l-a stârnit se datora, in parte, caracterului ei simbolic. De la lansarea „reformei Nicolaescu“ in Sanatate am asistat la o polemica foarte dura intre sustinatorii acestei reforme si adversarii ei. Lumea medicala româneasca s-a rupt in trei. O parte s-a aratat, pur si simplu, revoltata de „aberatiile“ (am citat, fireste) din stufoasa proza a legilor Sanatatii, trecuta prin parlament ca un tren rapid printr-o halta, deoarece guvernul Tariceanu isi asumase raspunderea pentru ele si nimeni nu dorea, cu adevarat, alegeri anticipate. Alta parte, mai subtire, ce-i drept, si mai putin vocala, zicea ca era nevoie de o „de-feudalizare“ a sistemului sanitar. In fine, a treia parte era „ca românul impartial“: nu se pronunta, asteptând, probabil, sa vada „ce va iesi“. Au jucat, fireste, un rol in aceasta „confruntare“ si culorile politice. Democratii, liberalii, conservatorii si medicii legati de UDMR nu puteau sa fie, prea pe fata, inamici ai unor „masuri“ decise de guvernul care reprezenta partidele lor. Doar presedintele Colegiului Medicilor, un senator liberal si fost ministru al Sanatatii, le-a criticat. Dar, poate si datorita faptului ca respectivul Colegiu a fost de parere, in unanimitate (!), ca reforma-Nicolaescu e „amatoristica“.


Sa ma intorc, insa, la scena care a facut deliciul tuturor televiziunilor din România. Probabil, ea ar fi intrat mai repede in uitare, caci nu ducem lipsa de scandaluri, desi a fost prima (din câte imi amintesc eu) in care polemica pe tema „reformei in Sanatate“ nu s-a mai purtat intre medici. Ea s-a purtat in formele cele mai radicale cu putinta: intre ministrul Sanatatii si pacienti. Ministrul Nicolaescu a fost, pur si simplu, huiduit, apostrofat, agresat – sau cum vreti sa spuneti – de un grup de bolnavi, disperati, exasperati de conditiile din spitale si, mai ales, de greutatea cu care gasesc, la farmacii, medicamentele compensate. „Dialogul“ – daca se poate vorbi de un dialog in acest caz – n-a mai tinut cont de nici una din regulile de minima retinere. S-a tipat, s-a zbierat, fiind evident ca pacientii nu-si mai puteau controla nervii.


Dar pe acest fond, exasperat si el, poate, de primirea care i se facea, ministrul Sanatatii a lansat o fraza memorabila, care se va lipi, probabil, de cariera domniei sale: „Nu sunt Dumnezeu, nu-mi cereti sa fac minuni“, a spus, pacientilor revoltati, ministrul Sanatatii, d-l Nicolaescu. Antologica declaratie, trebuie sa recunoastem. Si chiar mai ambigua decât bolboroselile Pythiei la oracolul de la Delfi. A vrut, oare, d-l Nicolaescu sa-si recunoasca limitele, cu modestie, sa arate ca nu e decât un om obisnuit? Sau, dimpotriva, le-a dat peste nas pacientilor, invitându-i sa nu-i ceara prea multe? A vrut sa arate ca el nu face decât sa plateasca decontul greselilor savârsite de predecesorii sai la Sanatate? Sau afirmatia cu pricina intra in seria declaratiilor nefericite inaugurata de primul ministru la inundatiile de anul trecut, când i-a retezat scurt lamentatia unei femei sinistrate: „Dar, ce, vreti sa va facem hotel“?


Comentatorii au inclinat spre concluzia ca ministrul Sanatatii a dat dovada de o impardonabila aroganta, suparat ca „niste pacienti“ si-au permis sa-l huiduie, si unde? intr-un oras reputat pentru civilizatia sa. In ce ma priveste, as trage o concluzie si mai grava. Daca d-l Nicolaescu nu va fi urgent dezavuat de primul ministru, inseamna ca guvernul Tariceanu le-a transmis bolnavilor din România, prin ministrul Sanatatii, un mesaj pe care Dante l-a vazut pe poarta Infernului: lasati (deoparte) orice speranta! Nu mai asteptati nimic de la stat, daca sunteti bolnavi. Statul are alte griji. Se ocupa de „afaceri mari“, cum s-a vazut si in povestea cu fregatele cumparate de la englezi. „Minunile“ ii revin lui Dumnezeu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII