Există locuri pe lume unde mâna omului nu şi-a făcut simţită prezenţa, iar natura se distrează jucându-se cu regulile şi vrăjile sale. Rezultatul? Peisaje de vis, unde misterul, uneori, este încă suveran.
Pornim din Noua Zeelandă, Aotearoa sau Ţara Lungului Nor Alb, cum îi zic băştinaşii maori. Este uşor ca atunci când spunem Noua Zeelandă să ne gândim doar la hongi, haka şi poi, dansurile tradiţionale, care au făcut înconjurul lumii datorită echipei de rugbi All Blacks, însă este suficient să ne gândim la peisajele de vis din trilogia „Stăpânul Inelelor“ pentru a ne da seama de frumuseţea vie şi violentă a acestor tărâmuri. Este cazul ţinuturilor din apropiere de Rotorua, aşa-numitul „oraş de sulf“. Aici sunt zonele cele mai dinamice din punct de vedere termal. Pe aceste tărâmuri se simte în aer mirosul sulfului provenit de la apa termală, care izvorăşte din adâncuri şi care are o temperatură apropiată de temperatura de fierbere. Acesta este unul dintre cele mai sacre locuri pentru băştinaşii maori, care au botezat aceste ţinuturi cu ape termale Wai-O-Tapu, în traducere din limba maoră „apa sacră“. Aici se află cel mai mare complex de vulcani din care izvorăsc ape termale. Una dintre cele mai mari atracţii ale parcului este aşa-numita „Baia Diavolului“, despre care se presupune că datează de acum 160.000 de ani. A fost formată pe craterul unui vulcan, iar apa din ea este complet verde.
Misterele din Peru
O origine misterioasă, la fel de greu de explicat, au şi desenele din deşertul peruvian Nazca. Liniile Nazca, aşa cum au fost supranumite, reprezintă o serie de geoglife localizate la suprafaţa unui platou arid, care se întinde pe o distanţă de 80 km, între oraşele Nazca şi Palpa, din Peru. Despre misterioasele desene de la simple linii, la forme stilizate, de păsări, maimuţe, păianjeni, peşti, rechini, lame şi şopârle, făcute în plin deşert şi care nu pot fi văzute decât din aer nu se ştie aproape nimic. Până acum, nimeni nu a reuşit să afle cum au fost realizate şi nici în ce scop. Tot ce ştim este că au fost descoperite în 1939 şi aparţin culturii Nazca (700 î.H. – 900 d.H.). Cei mai mulţi dintre istori şi geologi cred că au de-a face cu o ofrandă adusă zeităţilor acvatice, care înlesneau activităţile agricole într-o zonă aridă. Există însă şi păreri conform cărora liniile Nazca ar crea un gigantic ceas astronomic sau un teren de aterizare pentru OZN-uri.
Socotra, insula pierdută în timp
Călătoria devine parcă ireală odată ajunşi în micul arhipelag Socotra din Oceanul Indian, aflat de-a lungul coastei de Est a Africii şi la sud de Peninsula Arabica. Deşi, din punct de vedere politic, aparţine Republicii Yemen, Socotra sau „Insula fericirii“ în sanscrită este complet izolată de restul lumii, părând mai degrabă un tărâm extraterestru. Cercetătorii au descoperit că aici există 800 de specii de copaci şi flori, din care o treime sunt unice în lume. Plajele lungi cu nisip fin, peşterile de până la şapte kilometri lungime şi munţii ai căror vârfuri ating 1.525 de metri înălţime, dar, mai ales, plantele cu formele lor unice ne duc cu gândul la o scenă dintr-un film SF realizat de un regizor cu o fantezie extrem de bogată. Şi pe pământ există aşadar locuri rămase izolate şi care par să nu aparţină acestei lumi.
