24.8 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSe reînfiinţează posturile de poliţie

Se reînfiinţează posturile de poliţie

La un an după ce Traian Igaş, ministrul administraţiei şi internelor, a desfiinţat posturile de poliţie (104 în judeţul Dolj), Ioan Rus, actualul ministru, a hotărât schimbarea… schimbării. Potrivit conducerii IPJ Dolj, începând cu 1 septembrie, în judeţul Dolj posturile de poliţie vor fi reînfiinţate şi vor funcţiona ca şi înainte de comasarea lor în cele 15 secţii rurale. Reorganizarea poliţiştilor din comune se va face însă cu menţinerea Secţiilor de Poliţie Rurală, unul dintre motive fiind acela că şefii şi unii dintre ofiţerii care au ales să lucreze acolo au plecat de pe locuri ce s-au ocupat între timp.
Comisarul-şef Nicuşor Badea, şeful IPJ Dolj, a explicat că noile prevederi vizează eficientizarea activităţii poliţiştilor în mediul rural, deşi, anul trecut, când s-au desfiinţat posturile de poliţie, s-a urmărit fix acelaşi lucru. „Această reorganizare vizează eficientizarea activităţii poliţiei în mediul rural. Mai exact, vor funcţiona în continuare cele 15 Secţii de Poliţie Rurală, la fiecare urmând să rămână un şef, împreună cu șapte sau opt poliţişti, în cadrul unui compartiment de cercetare judiciară. Restul oamenilor, cei care erau pe ordine publică, vor fi redistribuiţi la posturile comunale, unde se vor ocupa atât cu cercetarea şi soluţionarea faptelor penale, cât şi cu activităţi de patrulare, la fel ca înainte. Avem în vedere numărul locuitorilor fiecărei comune, situaţia operativă şi, în principiu, vor fi cam câţi poliţişti au fost şi înainte de înfiinţarea secţiilor rurale“, a precizat comisarul-şef Nicuşor Badea.
Astfel, prin noua reorganizare gândită de Ioan Rus, nu numai că sunt reînfiinţate posturile, dar sunt menţinute şi Secţiile de Poliţie Rurală cu tot cu cei 15 şefi.
Reamintim că, anul trecut, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, a explicat că prin desfiinţarea posturilor se vor face economii importante şi se va eficientiza munca poliţiştilor. „Suntem singura ţară din Europa care are post de poliţie (comunal – n.r.). Nu putem să ne permitem luxul să ţinem trei poliţişti şi la o comună de o mie de locuitori, şi la o comună de trei mii de locuitori, şi la o comună de cinci mii de locuitori“, declara chestorul Liviu Popa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS