15.1 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljIncendiul de la Almăj a fost stins

Incendiul de la Almăj a fost stins

După două zile de luptă cu flăcările, pompierii doljeni au reuşit vineri seară să lichideze incendiul din zona comunelor doljene Almăj şi Brădeşti. Reamintim că incendiul a izbucnit joi dimineaţă, în jurul orei 10.00, la vegetaţia uscată de pe terenurile dintre localităţile doljene Almăj şi Brădeşti. După 12 ore de luptă cu flăcările, pompierii doljeni au reuşit să localizeze şi să stingă incendiul, care a cuprins 35 de hectare de vegetaţie uscată şi 30 de hectare de litieră şi lăstăriş. Vineri dimineaţă, focul a reizbucnit în aceeaşi zonă, pompierii doljeni intervenind cu cinci autospeciale. Abia vineri seară, în jurul orei 22.30, după alte 12 ore de intervenţie, pompierii au localizat şi lichidat incendiul. „Dacă joi incendiul a pornit şi s-a manifestat şi la mirişte, vineri acesta a fost localizat numai în pădure. În total au ars lăstărişul şi vegetaţia uscată pe şapte hectare de pădure ale Ocolului Silvic Filiaşi şi încă şapte hectare de pădure privată“, a declarat George Vâlceleanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj. Zona este supravegheată în continuare de lucrători ai Ocolului Silvic şi localnici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS