18.3 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriBNP CONSULT Craiova, de cot cu justiţia

BNP CONSULT Craiova, de cot cu justiţia

SC BNP CONSULT SA Craiova, lichidatorul ICM Târgu Jiu, a reuşit să obţină ieri la Târgu Jiu un record greu de egalat: două amânări într-o singură zi.

În numai o zi, lichidatorul Societăţii pentru Închiderea şi Conservarea Minelor (ICM) SA, SC BNP CONSULT Craiova, a amânat pentru a doua oară pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale şi numirea SIOMAX ca lichidator. Tribunalul Gorj trebuia să se pronunţe încă de marţi în legătură cu cererea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), care a solicitat emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, pentru a împiedica BNP să înscrie ICM ca acţionar al Societăţii Lignitului, la Registrul Comerţului. Judecătorii Tribunalului Gorj au cugetat îndelung şi au hotârât pentru a doua oară să amâne pronunţarea, pentru astăzi, deşi ordonanţa preşedinţială este folosită numai în cazurile în care este invocată extrema urgenţă. În esenţă, prin urgentarea demersurilor în instanţă, SNLO încearcă, de fapt, să obţină o amânare a vinderii imediate a pachetului de 66% din acţiunile pe care ICM le are la societate şi de care BNP ar dispune, în cazul în care acestea ar fi înscrise ca atare la Registrul Comerţului. Conducerea Societăţii Lignitului doreşte ca acest proces de recunoaştere a ICM ca acţionar al SNLO să fie oprit până la judecarea recursului la sentinţa pronunţată de Tribunalul Gorj. Prin aceasta, ICM a fost „reîmproprietărit“ cu acţiunile SNLO. Printr-un protocol semnat între ICM şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, acţiunile intraseră în patrimoniul MEF.

De amintit că, prin „spargerea“ CNLO, în anul 2004 a apărut ICM. Societatea a preluat datorii de la SNLO în valoare de 2.100 de miliarde de lei vechi, primind, în schimb, acţiuni. Statul a încercat să îşi ia înapoi acţiunile, însă pe fir a intervenit BNP Consult.

 

Şedinţa Adunării Creditorilor ICM, amânată din nou

 

BNP CONSULT SA Craiova a reuşit să amâne din nou şi şedinţa Adunării Creditorilor Societăţii pentru Închiderea şi Conservarea Minelor (ICM) SA Târgu Jiu. Aceasta a avut loc ieri, la Tribunalul Gorj, şi ar fi trebuit să aibă la ordinea de zi numirea unui nou lichidator, respectiv SC SIOMAX SRL. „Motivele au fost de natură procedurală, legate de inexistenţa ordinii de zi. Au fost formulate şi admise două contestaţii din partea ATU şi AVAS şi astfel s-a hotărât o nouă amânare“, a declarat Gheorghe Paraschivu, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, principalul creditor al Societăţii pentru Închiderea şi Conservarea Minelor SA Târgu Jiu, cu peste 19.000 de miliarde de lei vechi. Penultima şedinţă a Adunării Creditorilor ICM prezidată de BNP Consult a fost amânată exact din acelaşi motiv, al lipsei ordinii de zi.

 

SIOMAX, cu ochii în soare

 

Mariana Somnea, reprezentanta SC SIOMAX SRL Târgu Jiu, lichidatorul ales în locul BNP de Autoritatea Naţională pentru Administrare Fiscală, a declarat că nu se mai aşteaptă ca în acest an să fie luată o decizie în ceea ce priveşte numele lichidatorului ICM: „Eu nu mai înţeleg nimic din toată această poveste. Statul ne-a ales să ne ocupăm de lichidarea Societăţii pentru Închiderea şi Conservarea Minelor şi nu reuşeşte să îşi susţină punctul de vedere. Deja nici nu ne mai surprind aceste amânări şi singurul lucru cert care decurge din ele sunt banii. Orice amânare înseamnă bani câştigaţi de actualul lichidator. Problema este că statului îi convine acest comision de 10% perceput de BNP din moment ce au fost refuzate comisioane de 10 ori mai mici. Probabil că nici comisionul zero nu este atractiv“, a precizat Mariana Somnea, care aşteaptă în continuare să se apuce de treabă la ICM. Surse din cadrul Finanţelor Publice Gorj au afirmat că şedinţa Adunării Creditorilor ar putea fi reluată astăzi, însă acest lucru nu este cert. Din Comitetul Creditorilor fac parte: AVAS, DGFP Gorj şi ATU Motru. Trebuie precizat că BNP a câştigat până în prezent toate procesele în dosarul lichidării ICM, iar statul le-a pierdut pe toate. Procesele au avut loc la Târgu Jiu, Craiova şi Galaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS