16.7 C
Craiova
luni, 27 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriObrazul subţire cu profit vine

Obrazul subţire cu profit vine

Un salon de înfrumuseţare care să cuprindă cosmetică, frizerie, coafură sau sală de fitness, solar ori salon de masaj este o afacere care poate aduce un profit frumos, bazându-se pe dorinţa oricărui om de a arată cât mai sănătos.

Saloanele de cosmetică sunt afaceri care aduc câştiguri pentru cei dispuşi să înceapă o astfel de afacere. Cheia obţinerii unui profit substanţial este diversificarea serviciilor oferite. Extinderea afacerii înseamnă posibilitatea de a atrage mai mulţi clienţi. Un complex pe acest profil, care să cuprindă şi coafură, o sală de fitness, un salon de masaj sau solar are şanse cu atât mai mari de a atrage mai mulţi clienţi, implicit mai mulţi bani care să intre în buzunarul tău, ca investitor.
Investiţia necesară unei iniţiative de acest fel se ridică la 30-40.000 de euro. Suma este necesară pentru un spaţiu de minimum 100 de metri pătraţi pentru desfăşurarea activităţii şi tot ceea ce înseamnă echipament necesar unui salon de cosmetică, spre exemplu. Personalul specializat este unul dintre cele mai importante elemente ale acestui tip de afacere. Personalul poate reprezenta şi o problemă pe care o întâmpini din cauză că oameni calificaţi, cu experienţă, se găsesc mai greu, după cum arată practica în domeniu, având în vedere că la calificare şi experienţă trebuie să se adauge atestarea individuală a fiecărui angajat. Alt element foarte important îl reprezintă furnizorii produselor folosite în această activitate. Distribuitorii sunt importanţi pentru că te ţin la curent cu noile produse, iar fidelizarea lor înseamnă şi posibilitatea ca angajaţii să participe la instruiri gratuite în cazul noilor game de produse care apar pe piaţă.
Adriana Cojocaru, patroana salonului New Look din Craiova, este de părere că nu trebuie să te opreşti numai la un salon de cosmetică, diversitatea serviciilor oferite fiind foarte importantă: „Trebuie să îi oferi clientului cât mai multe posibilităţi. Un anumit segment funcţionează diferit în funcţie de sezon. Spre exemplu, se face mai puţin fitness vara, când toată lumea este plecată în concediu, aşa cum solarul este mai frecventat iarna“, a declarat Adriana Cojocaru.

Diversitatea face mai mulţi bani

New Look funcţionează în Craiova începând cu a doua jumătate a anului 2005. În prezent, investiţia în această afacere, care cuprinde cosmetică, fitness, solar, salon de masaj, coafură, frizerie, dar nu numai se ridică la aproximativ 90.000 de euro. Diversificarea în timp a serviciilor oferite şi preocuparea constantă pentru ceea ce este nou în domeniu au ridicat cifra de afaceri a firmei la circa trei miliarde de lei vechi pe an, profitul estimându-se la zece procente din această sumă. „La început au fost împachetările cu parafină, după care s-a trecut la altceva. Trebuie să urmezi trendul şi să fii în pas cu moda şi cu noile produse“, a declarat Adriana Cojocaru. Concurenţa este ridicată, însă nu reprezintă o problemă, chiar dacă demarezi în prezent o afacere de acest gen. „Cea mai bună reclamă, dar şi armă împotriva competiţiei este să păstrezi standardul de calitate. Clienţii mulţumiţi vor povesti despre salon, iar acest gen de reclamă, deşi mai înceată, este şi cea mai sigură şi mai bună“, a mai spus patroana New Look.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS