« Alte articole din categoria Cultura

Versiunea pentru tiparire
Marimea textului:

Purtau cu mândrie uniforma de ÅŸcolar, dar ÅŸi ÅŸapca, în vreme ce fetele îÅŸi etalau gulerele imaculate, scrobite, brodate neasemuit, căci aÅŸa era „scris“ să se întâmple. Erau învăţăceii de ieri.
Îi cunoaÅŸteai după uniformă, dar ÅŸi după atitudinea pe care o afiÅŸau atunci când purtau asemenea Å£inute. Erau tinerii învăţăcei de ieri, printre ei, marele actor ÅŸi incorigibilul boem de mai târziu Manu Nedeianu, A. de Herz, ajuns director al Teatrului NaÅ£ional, fraÅ£ii familiei Bobescu, „muzicieni din tată în fiu“, sau Jean Negulescu, olteanul care a cucerit Hollywoodul.Amintirile lor din anii în care cu mândrie purtau uniforma vin să ne vorbească din paginile manuscrisului semnat de Constantin Gheorghiu ÅŸi Alexandru Firescu, „Craiova, mon amour“: „Elevul Jean Negulescu a purtat cu mândrie uniforma Colegiului «Carol I» ÅŸi ÅŸi-a preÅ£uit neţărmuit dascălii: I. Niculescu Nache, Elie Georgescu, C.D. Fortunescu, Vasile Mihăilescu, Nicolae Balaban, Tudorică Åžtefănescu, Vasile Tutureanu, Mihail Stăureanu, dar mai ales pe Grigore Untu. Pe acesta din urmă, Å¢âru Negulescu, cum îi spuneau colegii, l-a urmat în toate îndemnurile ÅŸi învăţăturile într-ale desenului. AÅŸa se face că, pe când era ÅŸcolar în cursul inferior al Colegiului ÅŸi împlinea îndatorirea de cercetaÅŸ pe frontul din Moldova, jurând «să moară pentru patrie», a avut prilejul să asiste la un concert al lui George Enescu dat în beneficiul combatanÅ£ilor, refugiaÅ£ilor, orfanilor ÅŸi văduvelor de război: «Sunetele viorii lui răscoleu sufletele» - îÅŸi aminteÅŸte Jean Negulescu în cartea de memorii «Drum printre stele». «Odată, în timp ce îl ascultam, i-am schiÅ£at silueta pe o foaie de hârtie. Desenul meu încadrat într-o simplă ramă neagră avea să aibă onoarea de a fi expus în vitrina unei librării. Ceasuri în ÅŸir am patrulat prin faÅ£a ei, ca să pot trage cu urechea la comentariile măgulitoare ale trecătorilor. Într-o bună zi, desenul a dispărut din vitrină. Îl cumpărase însuÅŸi maestrul. Erau primii mei 50 de lei. Destinul mi-a fost pecetluit pe loc, atunci ÅŸi acolo: aveam să fiu pictor. Un pictor celebru»“. Åži aÅŸa a ÅŸi fost, doar că ÅŸi-a adăugat ÅŸi alte titulaturi, de regizor, scenarist ÅŸi producător de filme cinematografice.
Alţi elevi de seamă, alte poveşti ale vremii
Istoria muzicii româneÅŸti are înscrise pe lista celor care au încântat sufletele oamenilor membri de seamă ai familiei Bobescu, asemuită familiei Bach din Germania, printre ei ÅŸi Jean, puÅŸtiul care, la numai cinci ani, încânta cu talentul său. „Când familia s-a aÅŸezat la Craiova, Jean avea cinci ani. Mama sa, Adolfina Smolenschi, ÅŸi Aron Bobescu se ocupaseră să îi dezvolte de timpuriu bucuria scenei. ObÅ£inuse deja roluri de îngeraÅŸi, talent într-un fel precoce, înregistra cu precizie ariile ÅŸi cântecele din operete; odată, petrecându-ÅŸi timpul în fosa de orchestră, în timp ce se executa opereta «Pericola», s-a pomenit că se postează în faÅ£a dirijorului ÅŸi a început să conducă orchestra, precis ÅŸi deplin concentrat. Dirijorul neamÅ£ s-a grăbit să-l izgonească, în momentul în care a observat substituirea, dar publicul - poate sugestionat de fermitatea cu care frumosul ÅŸi talentatul copil îÅŸi închipuia miÅŸcările muzicale - a început să strige: «PuÅŸtiul! Să vină puÅŸtiul! Să dirijeze puÅŸtiul!»“.
Jean a crescut, „din 1898 se afla înscris în evidenÅ£ele Åžcolii Centrale din Craiova. DeÅŸi nu a frecventat permanent cursurile, trebuind să însoÅ£ească trupa în turnee ÅŸi să dea examene de sfârÅŸit de an în diverse alte oraÅŸe de provincie - a fost prezent, de la cea mai tânără vârstă, la activităţile cultural-artistice ale ÅŸcolii craiovene. «Mă cunoÅŸteau profesorii ÅŸi elevii cei mici - notează în amintirile sale, iar la serbările de sfârÅŸit de an eram pus să recit PeneÅŸ Curcanu, Cetatea NeamÅ£ului sau alte poezii ÅŸi poeme de mare răsunet»“, descriu câteva momente din viaÅ£a ÅŸcolarului Jean Bobescu cei doi autori în „Craiova, mon amour“.
Anii de şcoală
Sunt amintiri plăcute, dar ÅŸi unele mai greu de digerat. Nu i-a fost uÅŸor directorului de mai târziu al NaÅ£ionalului craiovean, A. de Herz, când a luat decizia de a renunÅ£a la cursurile Liceului Militar din IaÅŸi. „A fugit, chiar ÅŸi pentru pricina (dată în vileag de viitoarea soÅ£ie Lily Tănăsescu, fiica marelui actor craiovean Ion Tănăsescu) de «a fi scris versuri pe pereÅ£i»“, după cum se menÅ£ionează în „Craiova, mon amour“. Alteori, întâmplările din anii ÅŸcolii coincid cu trăirea celor mai frumoase clipe. E cazul marelui actor de mai târziu Manu Nedeianu, căci „Manu a debutat propriu-zis în spectacole de teatru ÅŸcolar de la Colegiul NaÅ£ional «Carol I» (jucând în «Umbrela cu cap de gâscă», în «Nevasta lui CerceluÅŸ», ca ÅŸi în monologuri de Thedor SperanÅ£ia), animate de profesorul actor Al. Nanu“, povestesc Constantin Gheorghiu ÅŸi Alexandru Firescu.
Cei mai frumoÅŸi ani, cei de ÅŸcoală, cu elevii de ieri rămân să vorbească de frumuseÅ£ea unor vremuri de mult apuse.