Biografii nu cunosc pâna in prezent locul cert al nasterii poetului Alexandru Macedonski. Dupa unii, poetul s-ar fi nascut pe 14 martie 1854, la Bucuresti, in „mahalaua Precupetii-Noi“, iar dupa altii, poetul s-ar fi nascut la aceeasi data, insa la Craiova. Probabilitatea cea mai mare este sa se fi nascut la Craiova, fiind al treilea copil al maiorului Alexandru D. Macedonski si al Mariei Macedonski, nascuta Pârâianu. Pe 12 iulie 1857, tatal poetului a primit brevetul de colonel, la vârsta de numai 41 de ani. Pe 1 septembrie 1858, s-a nascut Vladimir, fratele mai mic al poetului, ultimul copil al sotilor Macedonski. Pe parcurs, tatal poetului a ajuns general, insa din cauza unui conflict cu Al. I. Cuza, pe 16 august 1859 a demisionat din functia de ministru de razboi. La numai sapte ani, poetul avea o constitutie firava, maladiva, avea perioade de crize nervoase, dupa toate indiciile documentelor. Pe 29 noiembrie 1869, Alexandru Macedonski a obtinut un certificat de absolvire a patru clase (in 1867-1868), eliberat de G. M. Fontanin, directorul Liceului „Carol I“ din Craiova. Pe 30 martie 1870, poetul a reusit sa-si scoata pasaport din Craiova pentru a merge „in statele Europei pe termen de trei ani la studiu“. In luna iulie a acelui an a ajuns la Viena cu scopul de a se prepara pentru a intra la Facultatea de Litere. La Viena a dus o viata boema si a avut primele escapade sentimentale. Tot atunci a inceput sa scrie versuri. A debutat in „Telegraful român“, din Sibiu, cu o poezie intitulata „Dorinta poetului“, datata „Viena, 3 dec. 1870, stil nou“.
Nonconformismul lui Macedonski
La inceputul anului urmator, la numai 17 ani, a plecat din Viena in Italia. Ii placeau calatoriile. A ajuns in localitatea Riva, pe Lacul Garda, in nordul Italiei. Poezia l-a fascinat, incepând sa devina obsesie. In acelasi an s-a inscris la Facultatea de litere din Bucuresti, insa, din nou a plecat in strainatate, la Geneva, unde si-a continuat viata boema. A inceput sa aiba probleme serioase cu studiile. Asa ca in iarna aceluiasi an a plecat din Geneva catre Italia, cu destinatia Florenta. Aici a avut impresii turistice si estetice foarte puternice. S-a imprietenit cu junele marchiz Ricardo Bergamasco, recurgând la confesiuni reciproce. In 28 mai a revenit la Bucuresti unde a debutat cu volumul „Prima verba“. Primele ecouri au fost favorabile.
Pe 10 mai 1873, Alexandru Macedonski a publicat o poezie vitriolanta antidinastica, in „Telegraful“. Prin urmare, mama sa l-a expediat la Viena, pentru a-l feri de primejdii. Insa poetul, total nonconformist, a trecut pentru a doua oara prin Venetia, apoi a vizitat Stiria si Tirolul si nu a mai ajuns la destinatie. Pe 20 iulie a trecut prin Pompei, de unde a ramas cu impresii memorabile. In absenta sa, I. L. Caragiale, l-a intepat cu o epigrama in „Ghimpele“. Macedonski s-a reintors in tara in toamna aceluiasi an si a poposit pentru a se recrea la mosia Adâncata.
Poetul a trait un puternic moment afectiv: regasirea locurilor copilariei. Pe 14 noiembrie 1873, la numai 19 ani, a ajuns director al ziarului „Oltul“, nou infiintat – de orientare liberala – in care a inceput seria atacurilor antidinastice. In poezie a devenit prolific, insa a urmat si iarna unei mari suparari financiare in familie. Mama sa a fost pe punctul de a-si pierde mosiile de zestre, ceea ce l-a revoltat pe poet impotriva creditorilor acaparatori.
Poetul – citat, interogat, arestat
La implinirea vârstei de 20 de ani, Macedonski a infiintat, cu ajutorul colaboratorilor, societatea literara „Junimea“. A inceput colaborarile cu revista „Familia“ si cu alte ziare. Pe 29 iunie a publicat un violent editorial antiguvernamental, dupa care poetul a inceput sa fie urmarit pentru delict de presa. Astfel, a fost citat de prim-procurorul Tribunalului Ilfov pentru a i se lua un interogatoriu, fara consecinte imediate.
Macedonski nu s-a potolit, a continuat cu materialele acide si poezii politice, astfel incât in 24 martie 1875 a primit mandat de arestare pentru editorialul din „Oltul“ (29 iunie 1874). La inceputul lunii aprilie poetul a fost arestat la Craiova. Apoi a fost adus sub escorta in Capitala si depus la Vacaresti, unde a impartit celula cu N. Fleva, „tribunul poporului“. Permanent a creat versuri satirice, vindicative, care apareau in „Telegraful“. In inchisoare a trecut prin stari de tensiune, alternate cu euforii si visari lucide. Dupa ce a fost judecat, pe 7 iunie, a fost pus in libertate, devenind eroul zilei. In martie 1876. Macedonski a trecut de partea dizidentei, condusa de N. Blaremberg.
Pe 20 ianuarie 1880, a aparut primul numar din „Literatorul“, revista literara de orientare antijunimista, revista infiintata de poet, in care a continuat ideologia heliadista si antiburghezismul declarat: „a nu fi abonat este «semn de burta-verdism»“. Nucleul viitoarei scoli macedonskiene s-a cristalizat in aceasta revista. Macedonski a reusit sa polarizeze o multime de discipoli, acestia intrunindu-se in cenaclul sau.
Epigrama impotriva lui Eminescu, cea mai mare gafa a lui Macedonski
Alexandru Macedonski a scris versuri timp de o jumatate de secol, a dus o viata agitata, a fost ziarist, prefect de judet etc. A avut o fire irascibila, i-a atacat pe toti, inclusiv pe Alecsandri, aflat in culmea gloriei, cu o epigrama. George Calinescu a recunoscut in „Istoria literaturii române de la origini pâna in prezent“ ca Macedonski a fost „primul poet profesionist al metaforei“. Insa, cea mai mare gafa a sa, greu de uitat si de iertat, ramâne epigrama impotriva lui Eminescu, pe care o redam:
„Un X… pretins poet, – acum
S-a dus pe cel mai jalnic
drum…
L-as plânge daca-n balamuc
Destinul sau n-ar fi mai bun
Caci pâna ieri a fost nauc
Si nu e azi decât nebun“.
Dupa publicarea acestei epigrame, intreaga opinie publica s-a coalizat impotriva lui Macedonski, care, obligat de imprejurari, s-a expatriat, la Paris, unde multa vreme a scris in franceza, dar fara a se impune in peisajul literar parizian. La intoarcerea in patrie, acesta a initiat mai multe reviste si a realizat o scoala literara remarcabila. A scris poezie autentica, extrem de valoroasa, publicata in reviste si in volumele: „Excelsior“, „Flori sacre“, „Poema rondelurilor“ – capodopere ale literaturii române.
Unii critici afirma ca Macedonski a fost orgolios si lipsit de simtul realitatii. Astfel, poetul – inconjurat de o ceata de tineri admiratori, la cenaclul sau celebru – statea pe „tronul poetului“, de unde imprastia un aer de oficiere sacra a poeziei. A locuit intr-o casa din strada Dorobantilor, in Bucuresti, unde la etaj, in salonul cu plusuri rosii, era tronul special pictat de fiul sau Alexis. Pe masa ardeau lumânari, iar poetul citea versuri cu voce invaluitoare, impartind discipolilor laude si inele cu pietre false. In toamna anului 1920, o boala de inima l-a tintuit la pat. Pe 23 noiembrie era in agonie. In odaia muribundului era un pelerinaj continuu al discipolilor sai. In ziua urmatoare, când a iesit din agonie, a cerut parfum de trandafiri, pe care-l inhala si expira extatic: „Rozele!“ Apoi s-a stins din viata si a fost inmormântat la cimitirul Bellu din Bucuresti.
Aniversarile lui Macedonski, permanent sub semnul osândei
Academicienii se intreaba ce avea sa ramâna din aceste zbuciumari ale personalitatii, umbrite, parca, de personajul Alexandru Macedonski? Poetul, plin de amaraciune, complacându-se in ipostaza de victima, de osândit, scria cu amaraciune: „Cât am trudit, cât am muncit / Si cum nimic n-am folosit / In lume nu este rasplata…/ Dreptatea este blestemata / Si omul bun nesocotit“. Criticii s-au intrebat si ei: „Sa fie asa si daca da, de ce?“.
Un raspuns credibil il aflam de la Eugen Lovinescu pentru care Macedonski a fost un erou al iluziei. Nici posteritatea nu pare a-i fi facut dreptate pe deplin, desi i-a fost editata buna parte din opera si s-a scris destul de mult… insa totul pare umbrit de acea neinspirata epigrama despre Eminescu.
Ieri, s-au implinit, 152 de ani de la nasterea lui Alexandru Macedonski si, de fiecare data, momentul aniversar parca sta sub semnul osândei.
